A început dezbaterea moţiunii de cenzură “Opriţi sărăcirea românilor! Tăiaţi de la voi, nu de la ei!”

Știri de azi | A început dezbaterea moţiunii de cenzură “Opriţi sărăcirea românilor! Tăiaţi de la voi, nu de la ei!” - Știri de azi |
#image_title

Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea ultimei moţiuni de cenzură depusă de Opoziţie împotriva Guvernului Ilie Bolojan, în urma angajării răspunderii pe pachetul doi de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului.

În moţiune, parlamentarii AUR, S.O.S România şi POT acuză Cabinetul Bolojan că ”implementează măsuri care nu au fost niciodată prezentate românilor – nici în campania electorală, nici la învestirea Guvernului”. 

”Această situaţie reprezintă cea mai amplă operaţiune de înşelătorie electorală din istoria modernă a României. Programele pe baza cărora alegătorii au votat partidele coaliţiei nu conţineau niciuna dintre măsurile devastatoare adoptate ulterior: reducerea cu 70% a sumelor retrase din Pilonul II la pensionare, majorarea TVA şi a accizelor, impunerea CASS pentru coasiguraţi şi pensionari, reducerea plafonului pentru microîntreprinderi, supraîncărcarea cadrelor didactice, scăderea indemnizaţiilor pentru concediile medicale, creşterea de 500 de ori a capitalului minim pentru societăţile comerciale, majorarea impozitelor pe dividende şi pe proprietate”, spun parlamentarii. 

Opoziţia mai arată că, în loc să anunţe onest aceste măsuri când au mers în faţa românilor să le ceară votul, partidele coaliţiei au făcut promisiuni demagogice pe care nu intenţionau să le respecte: menţinerea cotei de TVA la 19%, plafonarea preţurilor la alimente şi energie, scutirea de CASS pentru familiile cu copii, reducerea CAS pentru activităţi independente, scăderea impozitării salariilor.

”Paradoxul este tragic: patru partide care promiteau reduceri de taxe au generat în schimb creşteri masive. Coaliţia reinventează matematica – pentru prima dată în istorie, patru scăderi dau o sumă mai mare! Din aceste motive, Guvernului Bolojan îi lipseşte cu desăvârşire legitimitatea de a pune în aplicare măsurile propuse”, afirmă iniţiatorii moţiunii.

În moţiunea de cenzură se arată că ”Guvernul Bolojan promovează, din păcate, un proiect de lege care penalizează munca şi iniţiativa economică; favorizează optimizarea fiscală corporatistă; ignoră angajamentele europene, principiile constituţionale şi legile naţionale; subminează încrederea în sistemul de pensii şi în capacitatea statului de a se finanţa”.

 

”Nefiind mandatat de nimeni să aplice aceste măsuri ele nu au fost supuse dezbaterii parlamentare, nu au fost consultaţi partenerii sociali şi nu au fost respectate principiile constituţionale ale statului de drept. Da, unele măsurile sunt urgente şi necesare, dar urgenţa nu justifică abuzul de procedură. O reformă fiscală nu se face prin angajare, ci prin dezbatere, cu grijă şi responsabilitate faţă de efectele ei multiple şi majore”, spun semnatarii moţiunii.

”Proiectul de Lege, care sperăm să fie respins, este unul care nu aduce nici o urmă de speranţă, care nu rezolvă nimic, nici măcar neajunsurile contabil-bugetare ale Guvernului şi care este aşteptat cu groază de cei ce ne-au trimis aici. Va fi întâmpinat doar cu revoltă şi ură, va fi imprevizibil ca amploare şi efecte, şi va aduce dezbinare în societate. Vă cerem, deci, să votaţi în favoarea moţiunii de cenzură! Pentru echitate şi prosperitate! Pentru democraţie! Pentru România”, cer parlamentarii Opoziţiei. 

Știri de azi | Caraş Severin: Cinci răniţi, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme şi o motocicletă. Trei dintre victime au rămas încarcerate - Știri de azi |

Caraş Severin: Cinci răniţi, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme şi o motocicletă. Trei dintre victime au rămas încarcerate

Știri de azi | UPDATE – A treia moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, privind reforma ASF, ANRE şi ANCOM, a fost respinsă de Parlament / Bolojan: Opoziţia propagă mesaje contrare intereselor ţării noastre - Știri de azi |

UPDATE – A treia moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, privind reforma ASF, ANRE şi ANCOM, a fost respinsă de Parlament / Bolojan: Opoziţia propagă mesaje contrare intereselor ţării noastre