A început pelerinajul religios de la Iaşi / Racla cu sfintele moaşte a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană şi aşezată în baldachinul din curtea lăcaşului de cult / Mii de oameni aşteaptă deja la rând – FOTO

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marţi dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane Iaşi, apoi a fost aşezată în baldachinul special amenajat în curtea lăcaşului de cult. Câteva mii de oameni aşteaptă deja la rândul format pe străzile din jurul catedralei ieşene.

La evenimentul religios organizat marţi dimineaţă au asistat sute de persoane, racla cu sfintele moaşte fiind scoasă de către preoţi din Catedrala Mitropolitană. După o scurtă procesiune racla a fost aşezată în baldachinul amenajat în curtea catedralei. Ceremonia religioasă a durat câteva zeci de minute.

 
La rândul format pe străzile din centrul oraşului, câteva mii de oameni aşteaptă pentru a se închina la sfintele moaşte. 

 
 
 
Peste 6.000 de oameni erau aşteptaţi să ajungă la Iaşi în cursul dimineţii cu peste 120 de autocare de la Voluntari. Transportul pelerinilor de la Voluntari a fost asigurat de către Primăria din localitatea ilfoveană.
 
În acest an, alături de moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, şi sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. 
 
Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.
 
Pe 14 octombrie 2024, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi săvârşită pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. 
 
 
Potrivit Jandarmeriei, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce înseamnă un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare de peste 20 ore.
 
În total, autorităţile estimează că 300.000 de persoane vor participa la evenimentul religios de la Iaşi.

Omar ben Laden, fiul lui Osama ben Laden, expulzat din Franţa cu interdicţia de a reveni

Ambasada SUA: Departamentul de Stat a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România