A urcat băută la volan, s-a răsturnat cu mașina și a lovit două autoturisme. Șoferița a ajuns la spital

Potrivit Poliției, accidentul a avut loc pe strada Ștefan cel Mare, unde șoferița a fost implicată într-un carambol după ce a pierdut controlul direcției.

„Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 41 de ani, din Rodna, care se deplasa pe strada Ștefan cel Mare din Bistrița, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, după care s-a răsturnat”, au precizat reprezentanții Poliției.

În urma accidentului, șoferița a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Testată cu aparatul etilotest, aceasta a înregistrat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior transportată la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Încă o stațiune de pe litoral unde plaja a fost lărgită. Românii spun că au nevoie de autobuz să ajungă la apă

Vizită oficială în Italia: JD Vance, vicepreședintele SUA, ajunge la Roma