„Malick Thiam suferă de o leziune la bicepsul femural al coapsei stângi şi va fi supus unor teste suplimentare în următoarele zile”, a spus AC Milan într-un comunicat.
Thiaw, în vârstă de 23 de ani, va rata, aşadar, următorul meci din Serie A, un duel foarte aşteptat cu Juventus Torino sâmbătă şi meciul din etapa a 7-a a Ligii Campionilor împotriva Gironei patru zile mai târziu.
Thiaw şi-a părăsit colegii de echipă marţi în minutul 67 al meciului reprogramat din etapa a 19-a, câştigat cu 2-1 la Como. El a jucat toate cele zece partide anterioare ale rossonerilor din Serie A.
AC Milan este pe locul şapte în campionatul Italiei, la şaisprezece puncte (dar cu un joc mai puţin) în spatele liderului Napoli şi la cinci puncte în spatele locului patru, care se califică în următoarea Ligă a Campionilor, loc ocupat de Lazio.