Accident cu şapte victime pe DN 1, în judeţul Braşov/ O persoană a murit, alta este în stop cardiac/ Traficul este blocat

Un grav accident rutier a avut loc, duminică la prânz, pe drumul naţional 1, în judeţul Braşov, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. O persoană a fost declarată decedată, o alta se află în stop cradio-respirator, iar medicii îi fac manevre de resuscitare, iar alte cinci persoane, între care doi copii, sunt rănite. Traficul rutier este blocat.

Evenimentul rutier, în care au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit frontal, a avut loc DN 1 Braşov – Şercaia, în afara localităţii Vlădeni, judeţul Braşov.

 
În urma impactului violent, au rezultat şapte victime, dintre care cinci adulţi şi doi copii.

 
Una dintre victime, un adult, a fost declarată decedată, alta se află în cardio-respirator, iar la ora transmiterii acestei ştiri medicii îi fac manevre de resuscitare.
 
Copiii răniţi sunt conştienţi şi au escoriaţii minore, iar trei adulţi conştienţi, cooperanţi, au suferit diferite traumatisme, transmite ISU Braşov.
 
Acolo intervin o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi şase autosanitare, trei de la SMURD şi trei de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov.
 
Victimele vor fi transportate la spital pentru investigaţii de specialitate.
 
În urma accidentului, traficul este blocat. Poliţia face cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii impactului frontal.

Situaţia lui Gundogan la FC Barcelona, tot mai incertă. Jucătorul ar putea pleca

Cauzează microplasticele autism? Ce indică cele mai recente dovezi