Accident grav în Giurgiu: a intervenit elicopterul smurd

„În această seară, pe DJ 412 A, în comuna Buturugeni, judeţul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat, de 51 de ani, din comuna Ogrezeni, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat, de 49 de ani, şi ar fi acroşat şi un autoturism care se afla parcat pe partea carosabilă. În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului de 49 de ani şi a doi tineri, de 16, respectiv 19 ani, pasageri ai autoturismului condus de către acesta şi decesul conducătorului auto, de 51 de ani”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, la faţa locului au intervenit echipaje din cadrul Secţiei Mihăileşti şi Detaşamentului Bolintin Deal, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru SAJ. Totodată, în sprijin au fost solicitate şi o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM) din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi elicopterul SMURD.

„Pompierii au constatat faptul că unul dintre şoferi era blocat în maşină şi se afla în stop cardio-respirator. Acesta a fost extras, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, nu a mai putut fi salvat”, a precizat ISU Giurgiu.

Potrivit IPJ Giurgiu, conducătorul auto, în vârstă de 49 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Persoanele rănite au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Peste 40 de cetăţeni din Fâşia Gaza, transferaţi în România, Norvegia şi Franţa cu o aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române

Peste 35% din bugetul Consiliului Judeţean Covasna, alocat sistemului sanitar