Accident între doi motocicliștii. Unul dintre ei a ieșit pozitiv la testul cu drugtest

 

Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda 2, dinspre Timișoara spre Șag, iar la trecerea pe banda 1 a intrat în coliziune cu un alt motociclist de 36 de ani, care avea aceeași direcție de deplasare, anunță IPJ Timiș.

În urma impactului, cei doi motocicliști au fost răniți și transportați la spital.

„De asemenea, cei doi au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest, iar în cazul celui de 36 de ani, au ieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, fiind condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologicice. De asemenea, s-a constat că acesta are permisul de conducere suspendat”, potrivit comunicatului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Bărbat surprins de un mal de pământ în timp ce săpa o fântână

Asasinarea liderului Hezbollah: Liderul suprem iranian a decretat cinci zile de doliu naţional în Iran