Accident între un camion cu lemne şi un microbuz, pe DJ 172D – Trafic blocat

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, şoferii au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe Drumul Judeţean 172D, în Strâmba. La locul evenimentului poliţiştii au constatat faptul că o autoutilitară condusă de un bărbat de 60 de ani din Budacu de Sus a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani din Arşiţa. În urma accidentului, două persoane au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital. Testarea cu aparatul etilotest a celor doi şoferi a indicat rezultate negative. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal. Traficul rutier este blocat în zonă”, a transmis IPJ.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a precizat că echipajele de intervenţie au găsit la locul solicitării şase persoane implicate în accidentul rutier, dintre care două au fost transportate la spital: un bărbat în vârstă de 23 de ani, cu un politraumatism cranian, a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă, iar un bărbat de 34 de ani, cu traumatism cranian, a fost preluat de un echipaj SMURD.

Printre candidații din rândul POT se află: viitor deputat trimis în judecată de DNA, un condamnat și un fost securist. Reacția incredibilă a șefei partidului

Tânăr de 20 de ani, mort a doua zi după ce medicul ‘l-a liniștit’ că tăietura de pe buza sa era ‘o mușcătură’