Accident mortal după un viraj peste linia continuă: Motociclistul n-a avut nicio șansă

”La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 16:10, pe Calea Victoriei din municipiul Turda a fost înregistrat un accident rutier. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa în direcţia municipiului Câmpia Turzii, ar fi efectuat un viraj la stânga, peste marcajul longitudinal continuu, intrând în coliziune cu un motociclu condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani”, a transmis, vineri după-amiază, IPJ Cluj, potrivit News.

Sursa citată a precizat că şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Traficul rutier este blocat în totalitate, la acest moment.

ISU Cluj a precizat că motociclisul a fost găsit fără semne vitale.

”Echipajele medicale, sprijinite de echipajul de descarcerare, au aplicat mai bine de o oră manevre de resuscitare victimei, însă, din păcate, fără a putea readuce semnalele vitale ale acesteia”, a transmis ISU Cluj.

Demența pierde teren în fața noilor generații, arată un studiu global. În viitor vom avea tot mai puține cazuri

Inteligența artificială și biomarkerii revoluționează prevenția și depistarea precoce a cancerului în Europa