Două maşini au fost implicate, miercuri seară, într-un accident rutier produs pe Bd. Bucureştii Noi din Capitală, iar două persoane au fost rănite. Unul dintre şofer a fugit de la faţa locului.
”La data de 25.12.2024, în jurul orei 21:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Bd. Bucureştii Noi. Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un accident de circulaţie, în care au fost implicate două autovehicule, iar conducătorul unui autovehicul a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei”, a transmis, miercuri seară, Brigada Rutieră a Capitalei.
Sursa citată a precizat că, în urma accidentului de circulaţie, a rezultat rănirea a două persoane (un conducător auto şi un pasager), care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
”În continuare se efectuează cercetări de către poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier, precum şi pentru identificarea conducătorului autovehiculului care a părăsit locul producerii acestuia”, a mai transmis sursa citată.
La ora transmiterii acestein ştiri, restricţionat traficul rutier pe Bd. Bucureştii Noi, banda 2 de circulaţie, ambele sensuri.