Accidentul de la Vatra Dornei: Mama şi doi dintre copii se află în stare gravă la Terapie Intensivă iar starea altor doi copii este stabilă. Un al cincilea copil, de 14 ani, a murit la spital

Mama şi doi dintre copiii săi, implicaţi în accidentul de marţi din municipiul Vatra Dornei, se află internaţi în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Suceava, în timp ce un al treilea copil a murit la spitalul din Vatra Dornei. Ceilalţi doi copii care se aflau în aceeaşi maşină sunt în stare stabilă, fiind de asemenea internaţi în spitalul sucevean.

Copilul de 14 ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale în cursul zilei de marţi la Spitalul din Vatra Dornei, dar la scurt timp după operaţie a murit. El fusese adus în stare critică, având multiple traumatisme.

 
Mama şi ceilalţi patru copii ai săi, de un an, trei ani, opt ani şi 17 ani, au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţe din Suceava.

 
Medicii suceveni au precizat miercuri că mama, în vârstă de 37 de ani, fetiţa de un an şi băiatul de 17 ani, se află în stare gravă, ei fiind internaţi la Terapie Intensivă.
 
Accidentul s-a petrecut marţi pe o stradă din Vatra Dornei, când mama celor cinci copii, soţia unui preot din localitate, ar fi pierdut controlul volanului pe un pod, iar maşina a rupt parapetul şi a căzut în albia râului Bistriţa, de la şase metri înălţime. În maşină se aflau în acel moment toţi cei cinci copii ai familiei.
 
Cei şase pasageri au fost evacuaţi de pompierii şi jandarmii sosiţi la faţa locului, fiind transportaţi la spital.

UPDATE-SUA confiscă petrolierul rus M/V Bella 1, vizat de sancţiuni americane, în Atlanticul de Nord

Zelenski anunţă că ”nu a primit un răspuns clar” de la europeni despre ceea ce vor face concret dacă Rusia atacă din nou Ucraina în urma încheierii războiului. Cere ca garanţiile de securitate să fie susţinute de parlamente şi finanţarea unei armate de 80