Acoperişul de ţiglă al unui turn din secolul al XIV-lea, din timpul dinastiei Ming, se surpă la picioarele unor turişti, fără să facă victime

Acoperişul unui turn din secolul al XIV-lea s-a surpat în întregime, luni, în districtul Fengyang, în estul Chinei, scrie presa internaţională.

Sub privirile încremenite ale turiştilor, sute de ţigle au căzut luni, la ora loca,lă 18.30 (13.30, ora României) de pe acoperişul ”Turnului Tobei”, ridicând un nor mare de praf.

Imagini filmate de marttori oculari surprind surparea acoperişului în apropierea unor persoane, scrie BBC.

Biroul local al Culturii şi Turismului a anunţat într-un comunicat că nu s-a semnalat nicio victimă şi că ”situaţia face obiectul unei anchete”.

Turnul Tobei din Fengyang – construit în 1375 în timpul dinastiei Ming, folosit pentru a anunţa la începutul unor ceremonii ora, este o atracţie turstică majoră, la aproximativ 300 de kilometri distanţă de Beijing.

Accidentul a avut loc la un an după renovarea acoperişului, solicitată din cauză căderii ”sporadice” a unor ţigle începând din 2017.

Baza de de piatră a turnului datează din 1375, însă turnul a fost reconstruit în 1995, precizează Biroul local al Culturii şi Turismului.

Districtul Fengyang este locul natal al împăratului fondator al dinastiei Ming, împăratul Hongwu, Zhu Yuanzhang.

Autorităţile locale au evacuat zona după surpare.

O anchetă urmează să analizeze proeictul şi realizarea renovării, potrivit presei locale.

Turnul a fost închis pe timpul reparaţiilor şi urmează să fie redeschis la o dată neprecizată.

Profesorul Mihai Juncar, chirurg maxilo-facial, despre diferenţele de abordare terapeutică de la un cabinet la altul: Depinde de mentorii fiecărui medic, dar şi de cât investeşte după facultate

Incendiu într-o garsonieră dintr-un bloc din Miercurea Ciuc/ O femeie, transportată la spital cu arsuri/ 35 de locatari au ieşit din imobil