Acţionarii Tesla au votat joi în favoarea uriaşului pachet de compensaţii destinat CEO-ului Elon Musk, evaluat la aproape 1.000 de miliarde de dolari, cu un sprijin de peste 75%, potrivit rezultatelor anunţate la adunarea generală anuală a companiei, desfăşurată în Texas, transmite CNBC.
Consiliul de administraţie a recomandat aprobarea planului, propus în septembrie, în pofida opoziţiei principalelor firme de consultanţă pentru investitori, Glass Lewis şi ISS, care au îndemnat acţionarii să voteze împotrivă.
Pachetul, care îl consolidează pe Musk drept cel mai bine plătit CEO din lume, prevede 12 tranşe de acţiuni ce vor fi acordate în funcţie de atingerea unor obiective ambiţioase în următorii zece ani. Dacă toate ţintele vor fi îndeplinite, Musk ar putea deţine până la 25% din acţiunile Tesla, faţă de circa 13% în prezent.
Prima tranşă ar fi acordată odată cu atingerea unei capitalizări bursiere de 2.000 de miliarde de dolari, în timp ce ultima ar necesita ca valoarea Tesla să urce până la 8.500 de miliarde de dolari, de peste cinci ori mai mult decât actuala evaluare de 1.540 de miliarde.
Planul include şi obiective operaţionale, precum livrarea a 20 de milioane de vehicule, atingerea a 10 milioane de abonamente active pentru FSD (sistemul de condus automat), producerea a 1 milion de roboţi umanoizi şi lansarea a 1 milion de taxiuri autonome aflate în funcţiune comercială.
Tesla a livrat până acum peste 8 milioane de maşini, conform datelor din documentele depuse în septembrie.
Pachetul prevede şi praguri de profit, începând de la 50 de miliarde de dolari profit anual ajustat şi ajungând până la 400 de miliarde. În al treilea trimestru al acestui an, compania a raportat un EBITDA ajustat de 4,2 miliarde de dolari.
Decizia vine după ce Curtea Cancelariei din Delaware a anulat pachetul salarial anterior al lui Musk, din 2018, considerând că a fost acordat necorespunzător. Cazul este acum în apel la Curtea Supremă a statului Delaware.
Pe lângă conducerea Tesla, Musk administrează companii majore precum SpaceX, xAI (integrată în platforma X), Starlink, Neuralink şi The Boring Company. El s-a implicat activ şi în politică, fiind un susţinător-cheie al preşedintelui Donald Trump şi al programului său economic bazat pe reindustrializarea SUA.


