Acţiunile companiei chineze de vehicule electrice Xpeng au crescut cu 6% după lansarea maşinii sale de serie Mona

Acţiunile Xpeng au crescut cu 6% după după lansarea de marţi a maşinii sale de serie Mona, cu preţuri începând de la 16.812 de dolari, cu mult sub cele ale automobilului Model 3 al Tesla, transmite CNBC.

Producătorul auto chinez a declarat că comenzile pentru coupe-ul electric Mona M03 au depăşit 10.000 de unităţi la doar 52 de minute după lansarea oficială a maşinii la Beijing.

Acţiunile Xpeng listate în SUA au încheiat marţi în urcare cu 6,5% în tranzacţiile de la New York, în timp ce acţiunile sale tranzacţionate la Hong Kong au crescut cu aproape 2% miercuri.

”Cu maşini la preţuri sub 20.000 de dolari, China îşi consolidează şi mai mult noua poziţie ca centru mondial pentru producţia de automobile”, a declarat miercuri Michael Dunne, fondatorul şi CEO-ul firmei de consultanţă Dunne Insights.

”China poate produce maşini mai ieftin decât oricine altcineva din lume”, a spus el.

Acţiunile Xpeng au continuat creşterile de luni, care au avut locdupă date care au arătat că fondatorul şi CEO-ul companiei, He Xiaopeng, a cumpărat câte cel puţin 1 milion de acţiuni dintre acţiunile companiei tranzacţionate în SUA şi Hong Kong.

Achiziţia totală de acţiuni din SUA a fost în valoare de aproape 10 milioane de dolari, conform datelor declarate la autorităţile de reglementare, oferindu-i lui He aproximativ 18,8% din capitalul social total emis al companiei.

Acţiunile Xpeng au pierdut peste 45% până în acest an.

 

UPDATE – Lasconi afirmă că, dacă va deveni preşedinte, îl va propune premier pe Ilie Bolojan: Ar trebui să fie un om capabil, cu multă experienţă în administraţie. Şi nu cunosc pe altcineva care să aibă mai multă experienţă / Reacţia lui Ciucă

Dosarul de luare de la mită de la Spitalul Municipal de Urgenţă Timişoara – Şase medici chirurgi şi o asistentă de la Secţia Chirurgie Generală şi Oncologică, plasaţi sub control judiciar