Acţiunile Nvidia au devenit ”cele mai importante acţiuni” din lume, amplificând presiunea asupra viitorului raport financiar

Pentru investitorii Nvidia, ultimii doi ani au fost o plimbare plăcută. Dar recent au fost ca şi când s-ar fi aflat într-un carusel. În calitate de beneficiar principal al boom-ului inteligenţei artificiale, Nvidia a beneficiat de o creştere de nouă ori a capitalizării sale de piaţă, de la sfârşitul anului 2022. Dar, după ce a atins un record în iunie şi a devenit pentru scurt timp cea mai valoroasă companie publică din lume, Nvidia a pierdut aproape 30% din valoarea sa în următoarele şapte săptămâni, scăzând aproximativ 800 de miliarde de dolari în capitalizarea pieţei, relatează CNBC.

Acum, acţiunile Nivida se află în mijlocul uunei creşteri care a urcat preţul acestora la aproximativ 7% de maximul lor istoric.

Întrucât producătorul de cipuri va raporta rezultatele trimestriale miercuri, volatilitatea acţiunilor este de mare importanţă pentru Wall Street.

Orice indiciu că cererea de AI este în scădere sau că un client lider de servicii cloud îşi strânge modest cureaua se poate traduce într-o scădere semnificativă a veniturilor.

”În prezent sunt cele mai importante acţiuni din lume. Dacă depun un ou, ar fi o problemă majoră pentru întreaga piaţă. Cred că vor surprinde în sens pozitiv”, a declarat Eric Jackson, de la EMJ Capital, pentru CNBC, săptămâna trecută.

Raportul Nvidia va veni la câteva săptămâni după ce alte companie de tehnologie cu megacap au raportat rezultatele financiare.

Numele companiei a fost menţionat în timpul apelurilor apeluri companiilor respective cu analiştii, în timp ce Microsoft , Alphabet, Meta, Amazon şi Tesla cheltuie foarte mult pe unităţile de procesare grafică (GPU) ale Nvidia.

Analiştii se aşteaptă la un al patrulea trimestru consecutiv de creştere cu trei cifre pentru Nvidia, dar intr-un ritm redus de 112%, la 28,7 miliarde de dolari, potrivit LSEG. De aici, comparaţiile de la an la an devin mult mai dure, iar creşterea este  aşteptată să încetinească în fiecare dintre următoarele şase trimestre.

Investitorii vor acorda o atenţie deosebită previziunilor Nvidia pentru trimestrul care începe în octombrie. Se estimează că compania va avea o creştere de aproximativ 75%, până la 31,7 miliarde de dolari.

Previziunile optimiste vor sugera că clienţii cu buzunare adânci ai Nvidia semnalează o dorinţă continuă de a-şi deschide portofelele pentru dezvoltarea AI, în timp ce o prognoză dezamăgitoare ar putea ridica îngrijorarea că cheltuielile cu infrastructura au devenit mai mici.

 

 

Zelenski îi va prezenta lui Biden un plan pentru a pune capăt războiului cu Rusia

Rusia avertizează Statele Unite că există riscul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial, iar acesta nu se va limita la Europa