Influencerița Adelina Pestrițu a rămas fără permisul de conducere după ce a trecut pe culoarea roșie și a cicrculat cu viteză în București.
Starleta a vorbit despre incidentul în care a fost implicată într-o postare pe Instagram, recunoscând că a fost vinovată și că lucrătorii din Poliția rutieră au avut dreptate să o sancționeze. Totodată, s-a declarat fericită că ceea ce a făcut nu a avut și alte consecințe, un accident rutier, soldat cu eventuale victime sau daune materiale,
Ea a dat vina pe ritmul accelerat al vieții pe care o trăiește, de care spune că se simte copleșită uneori. Neatenția în trafic, într-un moment care cerea mai multă responsabilitate, au făcut-o să încalce regulile de circulație, iar acest lucru a atras după sine și pierderea permisului de conducere.
„Adevărul este că în multe zile îmi iau mai multe responsabilități decât pot să duc și mă trezesc alergând dintr-o parte în alta, cu capul plin de liste și gânduri. Din păcate, ziua de azi s-a terminat prost: am greșit şi am rămas fără permis. Îmi pare sincer rău. Nu doar pentru consecință, ci pentru faptul că am fost neatentă într-un context care cere responsabilitate maximă. Am primit o lecție corectă!”, a spus Adelina Pestrițu în postare.
După acest eveniment, Adelina Pestrițu le-a mărturisit celor care o urmăresc că va trebui să fie mai atentă și mai organizată și că ceea ce a pățit reprezintă o lecție din care a învățat ceva.
„Trebuie să fiu mai organizată, mai atentă și să învăț să spun și ‘nu’ Sper ca povestea asta să fie și un mic reminder pentru oricine citește: uneori e mai bine să încetinești un pic ritmul în care trăiești ca să nu faci greșeli”, a mai spus starleta, lăsând să se înțeleagă că a fost amendată pentru depășirea vitezei.
Ea s-a arătat mulțumită că ceea ce a făcut nu s-a soldat cu un accident de circulație și nici cu victime.
„Din fericire, greșeala mea nu a produs niciun accident, nu a fost nimeni rănit, nicio mașina zgâriată, doar universul meu întors un pic pe dos”, a mai spus Adelina Pestrițu.