Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat aprobarea unei investiţii de peste 24 de milioane de lei pentru protecţia comunităţilor şi a faunei sălbatice Programul îşi propune să limiteze situaţiile în care animalele sălbatice care ajung în contact direct cu oamenii. Astfel, vor fi achiziţionate instalaţii cu fascicule luminoase sau sisteme acustice, care contribuie la ghidarea animalelor în siguranţă, departe de zonele locuite.
”Protejarea vieţii oamenilor şi conservarea biodiversităţii trebuie abordate împreună, prin soluţii moderne, eficiente şi fundamentate pe prevenţie. În acest context, în cadrul Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică, derulat prin Administraţia Fondului pentru Mediu, a fost aprobată o finanţare totală de 24.282.576,06 lei, destinată reducerii conflictelor dintre oameni şi animalele sălbatice în zonele locuite, pe traseele de deplasare ale acestora şi în proximitatea exploataţiilor agricole, pomicole, a stupinelor şi a ariilor naturale protejate”, au transmis, vineri, reprezentanţii Administraţiei Fondului de Mediu.
Ei au precizat că programul este conceput ca un instrument de prevenţie, care urmăreşte limitarea situaţiilor în care animalele sălbatice ajung în contact direct cu oamenii, care pot duce la accidente, pagube materiale sau măsuri extreme de intervenţie.
”Prin aplicarea acestor soluţii, se reduce presiunea asupra faunei şi se contribuie la menţinerea echilibrului dintre activităţile umane şi mediul natural. Până la momentul actual au fost aprobaţi 1.635 de beneficiari, un semn că tot mai multe comunităţi aleg soluţii preventive şi responsabile pentru convieţuirea cu fauna sălbatică. Investiţiile vizează nu doar protejarea proprietăţilor şi a infrastructurii locale, ci şi reducerea riscurilor pentru oameni şi animale”, a mai transmis sursa citată.
De asemenea, reprezentanţii AFM au mai explicat că ”fondurile pot fi utilizate şi pentru achiziţia de instalaţii cu fascicule luminoase sau sisteme acustice, care contribuie la ghidarea animalelor în siguranţă, departe de zonele locuite, cu respectarea legislaţiei naţionale şi europene privind protecţia habitatelor şi a speciilor”.