Administraţia Prezidenţială: Şeful SPP Lucian Pahonţu – trecut în rezervă

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind trecerea în rezervă, începând cu data de 2 noiembrie, a generalului cu patru stele Lucian Pahonţu, şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).

Lucian Pahonţu s-a născut în 1964 la Lereşti, judeţul Argeş. Din 2005, a fost director al SPP, cu rang de secretar de stat.

În perioada 2002 – 2005 a fost comandant al Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române.

Între 1999 şi 2002 a fost şef de Stat Major la Brigada 11 Mobilă Jandarmi din Bucureşti.

A absolvit în 1994 cursurile Facultăţii de Arme Întrunite din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, iar în 2003 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa: www.agerpres.ro

The Cure a lansat „Songs of a lost world” – VIDEO

Timiş: Condamnat pentru viol în Focşani, depistat de poliţişti ca muncitor sezonier într-o fermă din Liebling