Administrația Zelenski: ‘Putin ar trebui să-și ia pastilele, pentru a-și porni activitatea creierului – doar dacă astfel de pastile mai funcționează’

Vladimir Putin a sugerat ca Ucraina să fie plasată sub o formă de administraţie temporară sub auspicii externe, pentru a permite organizarea de noi alegeri şi semnarea de acorduri-cheie menite să conducă la o înţelegere în cadrul războiului. Administraţia preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a reacţionat la aceste declaraţii ale lui Putin.

„În principiu, desigur, în Ucraina, ar putea fi introdusă o administraţie temporară sub auspiciile ONU, SUA, ale ţărilor europene şi partenerilor noştri” – a afirmat Putin, în timpul unei vizite în portul Murmansk. Potrivit lui, „acest lucru ar avea loc pentru a fi organizate alegeri democratice şi a aduce la putere o guvernare capabilă, care să se bucure de încrederea populaţiei şi apoi să începem discuţiile cu ei despre un tratat de pace”.

„Rusiei nu îi este clar cu cine să semneze ceva în Ucraina, deoarece mâine vor fi alți lideri” – a afirmat acesta.

Dmitro Litvin, consilier al președintelui de la Kiev, a scris pe X că Putin ar trebui „să ia pastile”, pentru a face creierul să funcţioneze. „Dacă Putin încearcă, din nou, să-și dea seama cu cine trebuie să interacționeze pentru a se îndrepta serios spre încheierea acestui război, poate ar trebui doar să ia pastile, pentru a-și porni activitatea creierului – doar dacă astfel de pastile mai funcționează în cazul lui” – a declarat Litvin, informează RBC, conform Rador Radio România.

Un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă a afirmat, întrebat despre declaraţiile lui Putin privind administraţia temporară, că guvernarea Ucrainei este stabilită de Constituţia acesteia şi de poporul ţării.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, a provocat mii de morţi şi răniţi, a dus la strămutarea a milioane de oameni, a transformat oraşe în ruine şi a declanşat cea mai dură confruntare între Moscova şi Occident în ultimii zeci de ani.

Liderii europeni au insistat cu încercările proprii, promiţând, joi, după o întâlnire la Paris, să întărească armata Kievului pentru a se asigura că este piatra de temelie a securităţii viitoare din Ucraina.

Franţa şi Marea Britanie au încercat să extindă sprijinul pentru o ”forţă de reasigurare” străină în eventualitatea unui armistiţiu cu Rusia, deşi Moscova respinge orice prezenţă a trupelor străine în Ucraina.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Românii consumă cu regularitate cel mai toxic pește. Prețul mic încurajează alegerea periculoasă

Serghei Lavrov ‘știe’ de ce Călin Georgescu nu a fost lăsat să candideze: ‘Președintele a ordonat să nu fie lăsat’