Adrian Câciu: Ciucă e sluga lui Iohannis

“Acea Hotărâre de Guvern este semnată de ministrul de Finanţe pentru că e o trecere în domeniul public al statului şi domeniul public al statului, inventarul acestuia, este ţinut de Ministerul de Finanţe, asta este calitatea pe care am avut-o pentru a semna. Pe de altă parte, acolo nu e vorba de bani, e vorba de destinaţie. Singurul care ar trebui să dea explicaţie, acum nu mai e un secret pentru nimeni că s-a desecretizat documentul, nu înţeleg de ce domnul Ciucă fuge de asumare, de a spune pentru cine era acea reşedinţă. Era pentru Iohannis, este evident”, a declarat, duminică seară, la B1 TV, Adrian Câciu.

Acesta a adăugat: ”Iliescu are reşedinţă, Constantinescu la fel, Băsescu nu are voie să mai aibă reşedinţă pentru că a fost turnător al securităţii. Cine a mai rămas? Este potrivit legii reşedinţă pe viaţă pentru foştii preşedinţi. Este evident că Ciucă trebuie să iasă să îşi asume”.

Adrian Câciu a lansat şi o serie de acuzaţii la adresa lui Nicolae Ciucă, inclusiv cea potrivit căreia “e sluga” lui Klaus Iohannis: ”Ciucă face un joc care este mizerabil din punctul meu de vedere, şi îmi asum ce spun (…) De unde a plecat tot clivajul între PSD şi PNL? Când discuţia a apărut în spaţiul public că Iohannis şi-a făcut trei găuri de golf la mare şi încă trei găuri în vila de protocol. De ce nu cere desecretizarea acestor cheltuieli? De ce nu se ia de Iohannis? Vă spun eu de ce. Pentru că Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui. El a fost promovat în toate funcţiile publice de către Iohannis”.

Guvernul a desecretizat, joi, HG prin care s-a dispus reabilitarea vilei RA-APPS din Aviatorilor nr. 86. Documentul a fost adoptat pe vremea când Nicolae Ciucă a fost premier, dar are şi semnăturile a doi miniştri PSD.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, l-a acuzat pe premierul Marcel Ciolacu că a preferat să desecretizeze doar un obiectiv din administrarea RA-APPS, în scop electoral şi folosind instituţia în campanie şi îi cere să fie total transparent, începând cu sumele alocate pentru renovarea vilei sale de protocol şi a celorlalţi beneficiari din Guvern.

În replică, premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că în vila de protocol în care a locuit a fost cumpărată în ultimii ani doar o centrală termică pentru că cea veche se stricase.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Prahova: Peisaj de iarnă la munte. Salvamontiştii recomandă turiştilor să evite traseele de mare altitudine din munţii Bucegi, Ciucaş şi Baiului – FOTO

Analiza lui Piedone: De ce Ciolacu și nu Laconi, Geoană, Simion sau Ciucă?