Adrian Cozma (PNL): Numirea lui Grindeanu ca preşedinte interimar al PSD arată că acest partid nu se poate reforma

Deputatul PNL Adrian Cozma, vicepreşedinte la partidului, a declarat marţi că alegerea lui Sorin Grindeanu ca preşedinte interimar al PSD arată că acest partid nu se poate reforma, nu a înţeles absolut nimic după alegerile de duminică şi vrea să continue „aceleaşi metehne”.

„Numirea în calitate de preşedinte interimar a domnului Grindeanu este un mesaj pentru alegătorii domnului Nicuşor Dan şi ai domnului Simion de duminică şi PSD ne transmite că vrea în continuare să menţină o subordonare a Justiţiei, vrea în continuare aceleaşi facilităţi pe care le-a avut la guvernare, aceleaşi metehne cu care ne-a obişnuit PSD: înşurubarea la banul public şi aşa mai departe. Pentru că să-l aduci acum pe fostul premier, autorul Ordonanţei 13 şi celebrul caz Nordis, după alegerile de duminică, din care cred că toţi am fi trebuit să înţelegem ceva şi sper că am înţeles cât mai mulţi, dar se pare că PSD nu se poate reforma”, a afirmat Adrian Cozma la Parlament.

Cozma a menţionat că nu ştie cum s-a gândit PSD să vină în frunte „autorul Ordonanţei 13”.

„Eu, acum, mă gândesc că îmi va fi foarte greu, dacă ar vrea să vină la guvernare, să-l votez în continuare pe domnul Grindeanu, e destul de dificil, şi pe doamna de la Muncă. Nu ştiu cum s-au gândit cei de la PSD, dar e problema lor până la urmă. Dar să vină autorul Ordonanţei 13, eu nu ştiu dacă e în acord cu ceea ce vrea domnul Nicuşor Dan. Am văzut şi ieri o declaraţie a domnului Nicuşor Dan în care spunea că nu-i mai vrea la guvernare pe cei care ne-au adus în această situaţie”, a spus deputatul liberal.

Potrivit acestuia, este „extrem de complicat” ca PNL să negocieze cu „un PSD nereformat”.

„PNL va trebui să negocieze, evident că va trebui să negocieze, dar mă aşteptam, cel puţin eu aşa mă aşteptam, să vină alţi oameni mai frecventabili din PSD, nu cei care au adus ţara în această situaţie. Am fost retrogradaţi, vedem toate datoriile pe care le-a acumulat domnul Ciolacu cu Grindeanu, bineînţeles, Tudose, domnul Stănescu. Dacă aceeaşi oameni sunt la PSD, e treaba lor până la urmă. (…) Am spus: e clar că e nevoie de stabilitate în Parlament, e nevoie şi de PSD, dar astăzi recunosc că m-a surprins alegerea domnului Grindeanu şi faptul că PSD nu a înţeles absolut nimic după alegerile de duminică. Adică, peste 11 milioane de români care au fost la alegeri efectiv sunt ignoraţi în continuare de către PSD”, a adăugat Adrian Cozma.

Consiliului Politic Naţional l-a ales, marţi, pe Sorin Grindeanu în funcţia de preşedinte interimar al PSD, după ce Marcel Ciolacu şi-a dat demisia de la conducerea partidului.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz, Dumitru Chisăliţă, este speaker la evenimentul News.ro “Energy Road – Energie la tine acasă” – ediţia a VII-a

Dumitru Costin (BNS) vine cu lista ‘PCR’ din sectorul bugetar: Sunt maxim 100.000 de pile venite pe criterii de partid