Adrian ‘Elicopter de luptă’, celebrul influencer exmatriculat de la Academia de Poliție, prins beat la volan după o cursă ca în filme cu polițiștii

 

În noaptea de 11 spre 12 octombrie, în jurul orei 02:00, doi polițiști din Pitești, au observat un autoturism care, la un moment dat, a schimbat direcția de mers spre sensul opus, încălcând marcajul longitudinal continuu ce delimitează sensurile de mers.

La volanul autoturismului se afla chiar Adrian „Elicopter de Luptă”. În mașină se aflau, ca pasageri, Iorga, iubita acestuia, de asemenea cunoscută în mediul online, fratele său, Ionuț Bogdan, și o altă tânără. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, făcând în repetate rânduri somații și folosind semnalele acustice și luminoase, fără ca șoferul să se conformeze ordinelor de oprire, potrivit Ziarul Argeșul.

Autoturismul a pătruns ulterior pe o stradă,  în apropierea unei unități de învățământ, unde patru persoane, doi bărbați și două femei, au coborât și au fugit de lângă mașină. Cei doi polițiști au solicitat întăriri, și au pornit în urmărirea pe jos a suspecților, reușind să-l prindă pe tânărul care coborâse de la volan. Acesta a fost identificat ulterior ca fiind Adrian „Elicopter de Luptă”, influencerul care ar fi trebuit să le devină coleg, dacă ar fi absolvit Academia de Poliție. Deoarece a opus rezistență, tânărul fost student la Poliție a fost imobilizat și încătușat.

 

Adrian „Elicopter de Luptă”, celebrul influencer exmatriculat din Academia de Poliție

În timp ce tânărul era condus către autospeciala de poliție, un alt bărbat, care fusese văzut coborând din dreapta față a mașinii, s-a apropiat și a început să adreseze injurii și amenințări polițiștilor, încercând să-i determine să-l elibereze pe tânărul de 22 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta se afla sub influența alcoolului, motiv pentru care a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acest al doilea bărbat era Bogdan, fratele mai mare a lui Adrian „Elicopter de Luptă”. Deși a fost somat să înceteze, însă, neconformându-se, a fost imobilizat de asemenea. Ieri, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Pitești, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Au fost identificate și celelalte două persoane din autoturism: o tânără de 20 de ani din județul Olt și o tânără de 22 de ani, Ana Maria Iorga, din București. Aceasta din urmă este celebra influenceriță Iorga, cunsocută publicului larg din episoadele show-ului fenomen „Buzz House”, realizat de Selly, acolo unde de altfel s-a și apropiat de Adrian „Elicopter de Luptă”, de asemenea participant al show-ului. De altfel, Adrian a fost exmatriculat din Academia de Poliție în urmă cu câteva luni, după ce a acumulat mai multe absențe din cauza participării lui la un astfel de proiect. Adrian „Elicopter de Luptă”, pe numele său real Adrian Dumitru, este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați infleunceri din România, acesta făcându-se remarcat pe platforma TikTok datorită live-urilor amuzante pe care le susținea încă din perioada pandemiei.

Toți cei patru tineri au fost conduși la secția de poliție pentru verificări. După administrarea probelor, procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a dispus continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de ultraj.

 

 

[P]5 Strategii Dovedite pentru Cazinourile Online, Destinate Începătorilor

Atenție unde încărcați telefonul mobil: Prizele publice vă pot lăsa fără bani