Adrian Năstase reacționează dur după gestul lui Iohannis care îl vizează: ‘Murdar personaj!’

„Ieri, fostul premier al Bulgariei, regele Simeon de Saxe-Coburg-Gotha, mi-a trimis un mesaj prin care mă anunța că a fost la Ambasada României, unde a primit o decorație acordată de Klaus Iohannis. Adăuga faptul că, în alocuțiunea sa, a menționat buna colaborare pe care a avut-o cu mine, pe vremea când amândoi eram premieri și am reușit să formăm un „tandem” care ne-a ajutat să intrăm în NATO și să finalizăm negocierile cu Uniunea Europeană. De altfel, anul trecut, am fost invitat în Bulgaria, unde am și lansat, împreună, volumul intitulat *Tandem pentru Europa*.”

Decorația a fost acordată pentru „contribuția excepțională avută la sprijinirea acțiunilor României la nivel european, pentru implicarea personală la dezvoltarea și intensificarea relațiilor bilaterale româno-bulgare”, scrie Adrian Năstase pe blogul său.

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit fostului premier bulgar cea mai înaltă distincție a țării la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, în semn de „înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută la sprijinirea acțiunilor României la nivel european, pentru implicarea personală la dezvoltarea și intensificarea relațiilor bilaterale româno-bulgare”.

„Decorația acordată este *Steaua României* în grad de Mare Cruce. Este aceeași decorație pe care Klaus Iohannis mi-a retras-o și care fusese acordată pentru aceleași merite!

Murdar personaj!”, conchide Adrian Năstase.

Adrian Năstase, lăsat fără Steaua României după participarea la recepția de Ziua Națională

În urmă cu cinci ani, fostul premier Adrian Năstase a deschis un proces la Curtea de Apel București, în care solicita judecătorilor anularea decretului semnat de președintele Klaus Iohannis, prin care i-a fost retras Ordinul Național *Steaua României*, decorație primită în 2002. Decorația i-a fost retrasă după ce Adrian Năstase, cu două condamnări penale la activ, a fost văzut la recepția de la Palatul Cotroceni pe 1 Decembrie, de Ziua României.

Adrian Năstase declara atunci că retragerea decorației nu are nicio justificare, precizând că a participat la recepția organizată de Ziua Națională la Palatul Cotroceni, crezând că, în al doilea mandat, președintele Klaus Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere națională.

„Klaus Iohannis a început să construiască *România normală* anunțând că a decis să-mi retragă Ordinul *Steaua României* în grad de Mare Cruce, după ce mă invitase la Cotroceni, la recepția organizată cu ocazia Zilei Naționale. Recunosc, am mers la Cotroceni crezând că, în al doilea mandat, Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere națională, după dezbinarea din ultimii ani. M-am înșelat, iar gestul său meschin de astăzi nu prevestește nimic bun”, spunea Năstase la momentul respectiv.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Raluca Turcan: „Alocarea pentru cultură ajunge la un trist 0,07% din PIB”

Scandal de proporții în AUR: ex – deputatul Antonio Andrușceac, exclus din partid