Prim-ministrul canadian Mark Carney i-a transmis duminică preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că susţine solicitările Ucrainei în privinţa unor garanţii solide de securitate ca parte a oricărui acord de pace cu Rusia, sugerând că Ottawa nu exclude trimiterea de trupe în acest context, relatează Reuters.
La trei ani şi jumătate de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, preşedintele american Donald Trump conduce eforturile de pace, iar Ucraina colaborează cu aliaţii săi europeni pentru a elabora posibile cadre pentru garanţii de securitate postbelice pentru Kiev, faţă de care Trump s-a arătat, de asemenea, deschis.
Carney, aflat în prima sa vizită în Ucraina de la preluarea mandatului în martie, s-a alăturat lui Zelenski la o ceremonie în centrul Kievului pentru a marca Ziua Independenţei Ucrainei, la care a participat şi trimisul special al lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg.
„Lucrăm cu toţii pentru a ne asigura că sfârşitul acestui război va însemna garantarea păcii pentru Ucraina, astfel încât nici războiul, nici ameninţarea războiului să nu fie moştenite de copiii noştri”, a declarat Zelenski în faţa unei mulţimi de demnitari în Piaţa Sofia din Kiev, având în fundal catedrala din secolul al XI-lea.
Zelenski a declarat că doreşte ca viitoarele garanţii de securitate, parte a unui potenţial acord de pace, să fie cât mai apropiate de articolul 5 din Tratatul NATO, care consideră un atac asupra unui stat membru ca un atac asupra tuturor.
Carney a susţinut apelurile Ucrainei pentru o potenţială participare internaţională.
„În opinia Canadei, nu este realist ca singura garanţie de securitate să fie puterea forţelor armate ucrainene, care trebuie susţinute şi consolidate”, a declarat Carney într-o conferinţă de presă comună.
Cei doi lideri au semnat, de asemenea, un acord privind coproducţia de drone, iar Carney a declarat că Ucraina va primi peste 1 miliard de dolari canadieni (723 de milioane de dolari) ca ajutor militar din pachetul anunţat anterior pentru luna viitoare.
CE SPUNE ZELENSKI DESPRE FAPTUL CĂ SUA AR BLOCA ATACURILE UCRAINENE ÎN RUSIA
Zelenski i-a înmânat lui Kellogg o distincţie de stat în cadrul ceremoniei de duminică, spunându-i: „Avem nevoie de pace”.
Mai târziu în aceeaşi zi, Kellogg s-a întâlnit cu prim-ministrul ucrainean iulia Svîrîdenko, care a declarat că au discutat despre acordul dintre Ucraina şi SUA cu privire la minerale, precum şi despre problema garanţiilor de securitate.
În timpul conferinţei de presă cu Carney, Zelenski a fost întrebat despre care afirma că Pentagonul blochează de luni de zile în secret utilizarea de către Ucraina a rachetelor ATACMS furnizate de SUA pentru a lovi ţinte din Rusia. O sursă familiarizată cu problema a declarat că, deşi nu a existat niciodată o suspendare oficială a atacurilor cu rachete cu rază lungă de acţiune, Pentagonul a creat un proces de revizuire care, până în prezent, nu a autorizat vreun atac cu rachete ATACMS în interiorul Rusiei.
În răspunsul său, Zelenski a declarat că, în ultima perioadă, Kievul a utilizat propriile arme cu rază lungă de acţiune, produse intern, pentru a lovi ţinte din interiorul Rusiei, fără a fi nevoie să obţină aprobarea Washingtonului. „În ultima perioadă nu am discutat această problemă cu Statele Unite”, a spus el.
Ucraina a declarat că a efectuat atacuri nocturne asupra unei rafinării de petrol din regiunea Samara din Rusia, precum şi asupra unei instalaţii de fracţionare a gazelor din Ust-Luga, un port rus care este un nod-cheie pentru exportul de energie.