Un cătun moldovean în declin, Rogojeni, cu o mână de case îngropate, supranumit ”satul hobbiţilor”, mizează pe tradiţii pentru a renaşte şi a atrage vizitatori, relatează AFP.
”Ne temem că comuna va dispărea, pentru că mai sunt foarte puţini oameni”, declară AFP primarul Ruslan Groza, un profesor de istorie, în vârstă de 46 de ani, care mai conduce aproximativ 30 de săteni, faţă de 200 câţi erau în urmă cu câteva zeci de ani.
”Vreau să dezvolt această localitate, să construiesc drumuri, să renovez casele care mai pot fi renovate şi să dezvolt turismul”, declară el.
Rogojeni, situat la două ore la nord de aeroportul de la Chişinău, capitala acestei ţări cu 2,4 milioane de locuitori, este una dintre rarele şezări care mai au mase joase, numite ”băşti”.
Cu uşile lor mici de la intrare, care te obligă să te apleci, aceste case pitoreşti din piatră sunt pe jumătate îngropate în dealuri înverzite, departe de drumuri astfaltate.
Tot mai mulţi turişti au început să vină după deschiderea către public a unei case din sat, renovată în 2020, declară Groza, care spune că nu ţine o socoteală exactă a numnărului de vizitatori.
Când AFP a fost la Rogojeni, la începutul lui ianuarie, Sangkyoung Lee, un student sud-coreean se afla între invitaţii veniţi să deguste porc fript în fân, preparat de festinul din Ajunul Crăciunului, sărbătorit la 7 ianuarie de către unele ţări şi parohii ortodoxe.
Astfel de obiceiuri sunt ”greu de văzut” în alte părţi, declară acest tânăr în vârstă de 22 de ani, stupefiat în faţa porcului aburind, sub fulgi de zăpadă.
Înăuntrul casei, transformată în muzeu, se servesc apoi o tocană, mămăligă cu brânză de capră, roşii verzi marinate şi vin roşu, în jurul unei mese, într-o cameră mică, cu pereţi albaştri, decoraţi cu covoare brodate în culori vii.
Ruslan Groza, care se declară mândru de acest patrimoniu, recunoaşte că cea mai mare parte a clădirilor au fost abandonate, inclusiv vechea şcoală şi o biserică, din care au mai rămas doar pereţii exteriori.
”RĂCOARE VARA, CALD IARNA”
În timp ce zeci de mii de moldoveni aleg anual să emigreze în căutarea unei vieţi mai bune, depopularea zonei rurale este o otravă lentă, care obligă satele să se unească.
Începând din 2014, ele au pierdut aproape o jumătate de milion de locuitori, potrivit unui recensământ din 2024, iar Mariana Groza, soţia primarului, consideră că numai ”tradiţia poate inversa această tendinţă”.
Profesoară de literatură şi de franceză, această femeie în vârstă de 45 de ani a lansat un atelier de broderie şi de costume, căreia-i face publicitate pe TikTok.
”Nu trece o zi fără să lucrez la goblem sau să croşetez. Dacă nu o fac, am impresia că mi-am pierdur ziua”, declară ea.
Împreună cu alte femei, inclusiv două octogenare, cântă cântece tradiţionale în faţa muzeului, sună din clopoţel, iar un bărbat cântă la acordeon.
Pe una dintre melodiile cele mai antrenante, cele două bunici încep să danseze cu o bucuroe molipsitoare.
”Atunci când m-am căsătorit aici, era multă lume. Erau copii, satul era frumos”, îşi aminteşte una dintre ele, Maria Ardeleanu.
”Acum nu mai e nimeni. Doar noi, o mână de femei bătrâne”, îşi exprimă ea regretul, adăugând că-i place să vorbească cu turiştii care vor să afle cum e viaţa la ”başcă”.
”Le spun că vara e răcoare, că este plăcut în interior şi că iarna este cald şi că nu ies prea mult”, spune ea, lăudând izolaţia naturală a locuinţei tradiţionale.
Când se termină cântecele şi cântăreţii aruncă cu boabe de grâu către ascultători, în semn de prosperitate, partenera sa sa de dans începe să numere câte a prins.
”Opt”, calculează ea veselă. ”Tradiţia spune că ăsta e numărul de ani care-mi mai rămân de trăit”.
