AFP: Premierul francez François Bayrou anunţă măsuri drastice în vederea unei reduceri a deficitului public şi economisirii a 43,8 mld. € în bugetul din 2026

#image_title

Premierul francez François Bayrou a anunţat marţi măsuri drastice în vederea unei reduceri a deficitului public şi economisirii a 43,8 miliarde de euro în bugetul din 2026, relatează AFP, care prezintă principalele anunţuri.

DESFIINŢAREA A DOUĂ ZILE LIBERE

Şeful Guvernului a propus desfiinţarea a două zile libere, citând ca exemplu ”lunea Paştelui” şi ”8 Mai”, şi s-a declarat ”pregătit să accepte sau să examineze altele”.

”Lunea Paştelui nu are nicio semnificaţie religioasă”, a subliniat el, în contextul în care această zi este liberă în peste 100 de ţări din lume.

Luna mai a ”devenit o adevărată brânză gruyère, în care sărim din lac în puţ în concediu”.

ÎNGHEŢAREA CHELTUIELILOR STATULUI

Cheltuielile de stat urmează să fie ”îngheţate” în 2026 la nivelul lui 2025, mai puţin în domeniul apărării şi plăţii datoriei.

Statul va reduce numărul de de locuri de muncă publice cu 3.0000 de posturi în 2026. Unele agenţii de stat vor fi desfiinţate, efectivele altor vor scădea, ceea ce va conduce la desfiinţarea a 1.000 -1.500 de posturi.

François Bayrou vrea de asemenea să introducă ”o regulă a neînlocuirii unui funcţionar din trei care ies la pensie (…) în anii viitori”.

AN ALB

El a anunţat totdată o ”îngheţare” a baremelor impozitelor, prestaţiilor sociale şi pensiilor în 2026, în vederea unei limitări a creşterii cheltuielilor cu ”şapte miliarde de euro”.

”Vom avea exact aceeaşi sumă a pensiilor fiecărui pensionat ca în 2025”, a anunţat el. ”Toate prestatţiile sociale vot fi menţinute în 2026 la nivelul din 2025 şi nu va exista nicio excepţie”, a anunţat el.

FISCALITATE

Premierul a anunţat înfiinţarea unei ”contribuiţii de solidaritate” a ”celor mai bogaţi” francezi.

Ea ”urmează să facă cele mai mari venituri să participe la efortul naţional”, a declarat el, reiterându-şi voinţa de a ”lupta împotriva optimizării abuzive a patrimoniilor neproductive”.

”Vom identifica lacunele fiscale inutile şi ineficiente”, a anunţat el.

François Bayrou intenţionează de asemenea să reformeze scutirea de taxe a cheltuielilor profesionale ale pensionarilor. Ei beneficiază în prezent de o reducere de 10%, care va fi transformată într-o cotă fixă anuală, cu scopul de a pune să contribuie cele mai mari pensii.

Un proiect de lege urmează să fie depus ”la toamnă” împotriva fraudei sociale şi fiscale.

ECONOMII ALE COLECTIVITĂŢILOR ÎN VALOARE DE 5,3 MLD. €

Statul va în 2026 colectivităţilor economii în valoare de 5,3 miliarde de euro, potrivit unui document transmis presei de către Matignon.

Aceste economii în valoare de 5,3 miliarde de euro ”reprezintă 13% din efortul global”, a declarat presei ministrul Amenajării Teritoriului, François Rebsamen.

NEGOCIERI CU PARTENERII SOCIALI

La şase luni de la ultima lege privind asigurarea de şomaj, premierul şi-a anunţat intenţia de a reforma din nou şi de a dezbate cu partenerii sociali pe tema indemnizaţiilor solicitanţilor de locuri de muncă.

El urmează să propună să se deschidă negocieri privind dreptul muncii, în vederea ”facilitării recrutărilor” şi creşterii ofertelor de locuri de muncă.

MEDICAMENTE ŞI AFECŢIUNI DE LUNGĂ DURATĂ

El a anunţat o dublare – la 100 de euro – a pragului anual al rambursării medicamentelor, în cadrul unui plan de reducere cu cinci miliarde de euro a cheltuielilor sociale anuale.

Între alte măsuri economice se află şi o revizuire a statutului afecţiunilor pe termen lung şi o retragere de pe listă a medicamentelor ”fără legătură” cu boala şi ”retragerea statutului” în cazuri care nu mai sunt justificate.

ALOCAŢIE SOCIALĂ UNIFICATĂ

François Bayrou va propune, până la sfârşitul anului, un proiect de lege în vederea înfiinţării unei ”alocaţii sociale unificate”.

O plată socială unică, care să fuzioneze mai multe prestaţii sociale (venitul minim, primă de activitate, etc.) este o veche promisiune de campanie a lui Emmanuel Macron, vizând să faciliteze accesul la o parte dintre aceste ajutoare sociale.

A luat aurul european la 8 luni după o operație de peritonită

Jessey Sneijder, fiul legendarului Wesley Sneijder, a semnat primul său contract de profesionist