AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că uzina de producţie de apă grea din Khondab, pe care Israelul a atacat-o la 27 martie, a „suferit avarii grave şi nu mai este operaţională”, relatează The Guardian.

Într-o postare pe X, AIEA a precizat că uzina „nu conţine materiale nucleare declarate”. Armata israeliană a descris instalaţia ca fiind un „loc cheie de producţie a plutoniului pentru arme nucleare”, atunci când a atacat-o vineri.

În aceeaşi zi, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au lansat, de asemenea, atacuri asupra unei instalaţii de prelucrare a uraniului din oraşul Yazd, situat în centrul Iranului, descriind-o ca fiind „o instalaţie unică în Iran, utilizată pentru producerea materiilor prime necesare procesului de îmbogăţire a uraniului”.

Mesajul AIEA referitor la uzina din Khondab:

“Pe baza unei analize independente a imaginilor din satelit şi a cunoştinţelor despre instalaţie, AIEA a confirmat că uzina de producţie de apă grea de la Khondab, despre care Iranul a raportat că a fost atacată la 27 martie, a suferit avarii grave şi nu mai este operaţională. Instalaţia nu conţine materiale nucleare declarate”.

viewscnt

Fotbal – Amical: Georgia a dispus de Lituania, scor 2-0

Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic – VIDEO