Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că echipele sale se află în Ucraina de la începutul lunii decembrie pentru a evalua siguranţa nucleară şi au constatat că structura în formă de arc de la Cernobîl şi-a pierdut „funcţiile primare de siguranţă” în urma unui bombardament din februarie.
Structura metalică, lovită la jumătatea lunii februarie de o dronă rusă explozivă, potrivit Kievului, a fost instalată în 2016 şi inaugurată oficial în 2019, acoperind reactorul care a explodat în aprilie 1986, cel mai grav accident nuclear din istorie. Ea protejează un prim sarcofag construit de sovietici, potrivit AFP.
Misiunea AIEA a confirmat că arcul protector „şi-a pierdut funcţiile de siguranţă primare, inclusiv capacitatea de izolare”, subliniază AIEA în ultimul său raport publicat la sfârşitul săptămânii. Cu toate acestea, ea constată că „nu au existat daune permanente la structurile portante sau la sistemele de monitorizare”.
„Au fost efectuate reparaţii temporare limitate la acoperiş, dar o restaurare rapidă şi completă rămâne esenţială pentru a preveni deteriorarea suplimentară şi pentru a garanta siguranţa nucleară pe termen lung”, a declarat directorul general al organizaţiei ONU, Rafael Grossi, citat în raport.
AIEA a precizat că situl va întreprinde reparaţii temporare suplimentare pentru a sprijini restabilirea funcţiei de izolare a arcului protector în 2026, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), „deschizând calea către o restaurare completă odată ce conflictul cu Rusia va lua sfârşit”.


