Air France-KLM intenţionează să îşi majoreze participaţia în compania aeriană scandinavă SAS

#image_title

Valoarea tranzacţiei va fi stabilită la momentul finalizării, în funcţie de performanţele financiare ale SAS, inclusiv EBITDA şi datoria netă. Air France-KLM nu a oferit detalii privind aceste valori.

Directorul financiar Steven Zaat a declarat că tranzacţia va fi finanţată din lichidităţi disponibile sau printr-o emisiune de obligaţiuni simple (plain vanilla), fără a afecta eforturile de reducere a datoriilor hibride ale grupului. Potrivit lui Zaat, grupul are ”spaţiu financiar amplu” pentru a susţine această investiţie, care ar putea genera ”sute de milioane de euro” în sinergii.

Analiştii JPMorgan au apreciat acordul, subliniind că SAS oferă acces consolidat la o regiune cu PIB ridicat, iar integrarea completă va permite reduceri de costuri şi beneficii pentru clienţi.

SAS salută preluarea majoritară

Directorul general al SAS, Anko van der Werff, a declarat că ”era nevoie de consolidare în Europa, iar noi suntem bucuroşi să facem parte din acest proces”. El a adăugat că, până acum, Air France-KLM era încă un competitor, dar cu pachetul majoritar se pot accesa pe deplin sinergiile operaţionale şi comerciale.

În 2023, Air France-KLM investise aproximativ 144,5 milioane de dolari pentru participaţia sa iniţială în SAS, obţinând opţiunea de a deveni acţionar majoritar după doi ani, sub anumite condiţii. De asemenea, cele două companii au început o colaborare comercială din vara anului 2024.

SAS, care a ieşit din procedura de protecţie prin faliment din SUA (Chapter 11) în august 2023, deţine 138 de aeronave şi a transportat peste 25 de milioane de pasageri anul trecut, generând venituri de 4,1 miliarde de euro.

În urma tranzacţiei, Air France-KLM va deţine majoritatea locurilor în consiliul de administraţie al SAS, în timp ce statul danez îşi va păstra participaţia de 26,4% şi locurile în consiliu.

Un nou val de consolidări în aviaţia europeană

Acordul vine într-un moment în care operatorii europeni caută să se consolideze pentru a face faţă competiţiei acerbe din partea giganţilor americani şi din Orientul Mijlociu. În acest an, Lufthansa a cumpărat 41% din ITA Airways şi o participaţie în Air Baltic, în timp ce guvernul portughez pregăteşte privatizarea companiei naţionale TAP. Atât Lufthansa, cât şi Air France-KLM sunt interesate şi de preluarea unei participaţii în Air Europa din Spania.

Marea Britanie anunță restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

Jandarmeria anunţă că a aplicat 12 sancţiuni contravenţionale după Supercupa României