Al doilea premiu ca valoare din istoria Loto 6/49 – de peste 9,6 milioane de euro, câştigat de un inginer din Arad, de aproximativ 30 de ani / Biletul a fost achiziţionat online şi a costat 12 lei

Câştigătorul Premiului de categoria I la jocul Loto 6/49 şi-a ridicat, marţi, premiul în valoare de peste 9,6 milioane de euro, fiind al doilea ca valoare din istoria jocului. Este un inginer din Arad, în vârstă de aproximativ 30 de ani, care a cumpărat biletul online, cu 12 lei.

”Câştigătorul Premiului de categoria I la jocul Loto 6/49 şi-a ridicat câştigul! Un tânăr inginer din Arad, în jur de 30 de ani, a devenit peste noapte milionar, după ce a câştigat premiul de categoria I la jocul Loto 6/49 din 9 noiembrie 2025 — în valoare de 49.149.676,24 lei (peste 9,66 milioane de euro)”, anunţă, marţi, Loteria Română, într-un mesaj pe Facebook.

Câştigătorul a afirmat că nu a avut o strategie complicată, a ales numerele la întâmplare.

“Vreau ca toată lumea să înveţe de la mine că lucrurile se pot întâmpla, indiferent de natura lor. Şi ele nu se întâmplă decât atunci când ţi le doreşti. Loteria Română mi-a demonstrat că această teorie este corectă. Continuaţi să visaţi!”, a declarat el.

Bărbatul joacă de mai mulţi ani, iar în ultimul timp a ales varianta online, pe platforma bilete.loto.ro.

Biletul căştigător a fost jucat online pe platforma Loteriei Române, , şi a fost completat cu o singură variantă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 12 lei.

Loteria Română precizează că acesta este al doilea premiu ca valoare din istoria acestui joc şi al treilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49.

 

Comisia de transporturi, noi reguli privind trotinetele electrice: Asigurare obligatorie pentru răspundere civilă, conducătorul trebuie să aibă cel puţin 16 ani iar utilizarea căştii de protecţie devine obligatorie, indiferent de vârstă

UPDATE – Proiect de peste 370 de milioane de lei pentru un centru de cercetare şi producţia de medicamente critice, semnat de Antibiotice Iaşi / Rogobete: Consolidăm independenţa în producţia de medicamente esenţiale / Ce cuprinde proiectul