Al-Ittihad, echipa lui Karim Benzema şi Laurent Blanc, a câştigat joi pentru a 10-a oară campionatul Arabiei Saudite, învingând cu 3-1 formaţia Al-Raed, în etapa a 32-a a Saudi Pro League. Cu un avans de 9 puncte faţă de cea mai apropiată rivală, cu două etape înainte de final, clubul din Jeddah nu poate fi depăşit de Al-Hilal, ocupanta locului secund.
Acesta este un nou trofeu pentru Karim Benzema, al 34-lea din cariera sa şi primul de la sosirea sa în Golf. Căpitanul, absent din lot la meciul pentru titlu, a marcat 21 de goluri în 28 de meciuri în acest sezon. La rândul său, Laurent Blanc, care a preluat echipa Al Ittihad în iulie, a câştigat primul său titlu de după 2016, când era la PSG.
N’Golo Kanté, Danilo Pereira (marcator joi seară), Fabinho (căpitan joi în absenţa lui Benzema), Houssem Aouar, Moussa Diaby şi Predrag Rajkovic sunt alte nume cunoscute care au contribuit la succesul lui Al-Ittihad.
Echipa poate reuşi eventul dacă la 31 mai va câştiga Cupa Regelui, finală disputată împotriva echipei lui Pierre-Emerick Aubameyang, Al-Qadisiya.