Un bărbat în vârstă de 46 de ani din judeţul Alba a fost arestat preventiv sub acuzaţia de viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată. Victima este o adolescentă în vârstă de 15 ani, pe care prima dată agresorul a plătit-o pentru a face sex oral. Trei zile mai târziu, când violatorul a încercat că o agreseze din nou, fata a anunţat Poliţia
„În fapt, din cercetările efectuate în cauză, a reieşit că, la data de 12.05.2025, pe raza
municipiului Alba-Iulia, inculpatul, în vârstă de 46 de ani, a întreţinut un act sexual oral cu
persoana vătămată minoră, în vârstă de 15 ani, în schimbul unor foloase materiale, iar la data
de 15.05.2025, inculpatul a încercat să întreţină acte sexuale cu aceeaşi persoană vătămată, însă aceasta s-a opus şi a contactat organele de poliţie, prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, informează, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
În ziua de 16 mai, poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Alba Iulia l-au reţinut pe bărbat, iar în aceeaşi zi instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Agresorul este recidivist, el fiind acum inculpat pentru e viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată.