Alba: Bărbat de 54 de ani, arestat preventiv după ce ar fi violat, în mod repetat, timp de aproximativ patru ani, o fată de 15 ani

Un bărbat de 54 de ani din Alba Iulia a fost arestat preventiv după ce, timp de aproximativ patru ani, ar fi exercitat acte de natură sexuală, în mod repetat, asupra unei fete de 15 ani.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a anunţat, marţi, că poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Vinţu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru viol săvârşit asupra unui minor şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.

”Din verificările efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că, în perioada 2021 – martie 2025, bărbatul de 54 de ani ar fi exercitat acte de natură sexuală, în mod repetat, asupra unei minore, în vârstă de 15 ani. Ieri, 12 mai 2025, faţă de bărbatul în vârstă de 54 de ani, Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile”, a transmis IPJ Alba.

 

Cel puţin şase morţi la Tripoli, în urma unor confruntări între grupări armate cu armament greu

Gérard Depardieu a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală