Doi tineri care au rămas blocaţi cu un autoturism, marţi seară, în munţii Şureanu, după ce au urmat instrucţiunile unei aplicaţii de tip GPS, au fost evacuaţi de către salvamontişti. Autoturismul celor doi a rămas în zonă, urmând a fi recuperat. Salvamontiştii recomandă turiştilor să se intereseze despre starea drumurilor în zonele montane şi să nu urmeze «orbeşte» indicaţiile aplicaţiilor care nu ţin cont de condiţiile drumurilor de acces.
„Un cuplu de tineri din judeţul Hunedoara, cu un autoturism Audi, a rămas împotmolit, în jurul orei 21:30, în zona lacului Canciu (munţii Şureanu), după ce au urmat indicaţiile aplicaţiei Waze, care i-a direcţionat din Cugir, pe râul Mare spre Canciu-Poarta Raiului”, transmit, miercuri, oficialii Salvamont Alba.
Potrivit acestora, o echipă de salvatori montani aflată de serviciu la domeniul schiabil Şureanu, a intervenit în sprijinul celor doi tineri, cu un snowmobil şi un UTV. Cei doi au fost preluaţi în siguranţă şi duşi către locul unde aveau cazarea.
Autoturismul lor a rămas pe drumul necirculabil, urmând a fi recuperat de către proprietari.
„Reamintim pe această cale tuturor turiştilor care vor sa vină la schi în Şureanu să se documenteze temeinic asupra traseului de urmat cu mijloace auto şi să nu urmeze «orbeşte» indicaţiile aplicaţiilor care nu ţin cont de condiţiile drumurilor de acces”, este mesajul salvatorilor montani în urma acestei acţiuni de recuperare.


