Alba: O persoană a murit după ce s-a răsturnat cu un ATV într-o râpă

O persoană a fost găsită moartă, joi după-amiază, după ce s-a răsturnat cu un ATV într-o râpă din comuna Râmeţ, judeţul Alba. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul rutier.

Accidentul s-a produs în comuna Râmeţ, localitatea Valea Inzeului, fiind implicat un ATV.

Acolo a fost trimis echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Aiud, fiind solicitat şi elicopterul SMURD Târgu Mureş.

”Este vorba despre o persoană care s-a răsturnat cu un ATV într-o râpă de aproximativ 6 metri. Victima din accident prezintă lividitate cadaverică, fiind declarat decesul acesteia de către echipajul medical prezent la faţa locului”, a transmis ISU Alba.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

 

Extrema dreaptă europeană depune candidatura lui Elon Musk la Premiul Saharov

USR cere respingerea Legii „Iohannis” și desecretizarea cheltuielilor Administrației Prezidenția