Alegeri amânate în regiunea rusă Kursk, în urma incursiunii ucrainene

Alegeri locale prevăzute la începutul lui septembrie au fost amânate în şapte localităţi din regiunea rusă Kursk, situată la frontiera cu Ucraina, în care are loc o ofensivă ucraineană fără precedent de la 6 august, anunţă miercuri autorităţile electorale ruseşti, relatează AFP.

 

”Comisia Electorală Centrală a susţinut propunerea Comisiei Electorale a regiunii Kursk de amânare a alegerilor (…) în şapte municipalităţi”, anunţă aceasta într-un comunicat.

Pregătirea alegerilor va fi reluată ”imediat ce va fi posibilă asigurarea în întregime a securităţii alegătorilor”, anunţă aceeaşi sursă.

Alegerea guvernatorului regiunii Kursk este însă menţinută, anunţă Comisia Electorală Centrală, care precizează că este vorba despre alegeri anticipate în perioada 28 august-5 septembrie.

După luni de recul din faţa înaintării trupelor ruse în estul Ucrainei, Kievul  a mutat confrunătrile armate în Rusia prin lansarea unui asalt transfornatalier n regiunea Kursk, încare armata ucraineană anuţă că a cucerit zeci de localităţi.

 

Trei poliţişti locali de la Poliţia Locală Sector 1, trimişi în judecată de DNA / Ei sunt acuzaţi că timp de doi ani au primit sume cuprinse între 1.000 de euro şi 14.000 de euro ca să nu sancţioneze firme pentru neregulile găsite

FCSB se mută pe stadionul Arcul de Triumf