„Obiectivul USL nu a fost să asigure ‘alegeri libere şi corecte’ pentru electorat, ci pentru acapararea integrală a puterii în administraţia locală, premergător alegerilor parlamentare şi prezidenţiale”, afirmă fostul președinte, susținând că prin comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, alianța aflată la guvernare ar fi obținut controlul asupra a peste 90% din primării.
Traian Băsescu acuză guvernul condus de Marcel Ciolacu de crearea unui „ghiveci electoral”, menit să creeze confuzie și să favorizeze obținerea majorității în Parlament. „Guvernul PSD-PNL a comasat/intercalat în mod absolut nefiresc alegerile legislative între cele două tururi de la prezidenţiale”, scrie Băsescu.
Fostul șef al statului susține că nici unul dintre candidații susținuți de partidele aflate la putere – Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și chiar George Simion – nu a reușit să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale, fapt care, în opinia sa, a fost perceput ca „un adevărat dezastru” pentru PSD și PNL. „Ei vor toată puterea”, avertizează Băsescu.
Un alt punct de critică vizează presupusa anulare abuzivă a alegerilor, în lipsa unor probe solide. Băsescu face referire la o afirmație a premierului Ciolacu, citându-l: „Credeți că eu n-am observat că s-a încercat, așa, o anulare a alegerilor pe renumărare?” și califică drept „truc” această procedură, comparând-o cu o tentativă similară din 2009. În opinia sa, alegerile au fost invalidate de Curtea Constituțională „în baza unor înscrisuri de la SRI, fără valoare din punct de vedere decizional”.
„Această Curte Constituţională a interzis utilizarea ‘probelor’ furnizate de SRI în dosarele justiţiei iar acum au făcut dintr-o fiţuică neconcludentă de la SRI, motivul anulării alegerilor”, notează fostul președinte, exprimându-și scepticismul cu privire la transparența procesului electoral.
El critică și discursul public susținut de politicieni și comentatori apropiați puterii, care, potrivit lui, ar fi cerut „să se desecretizeze tot”, în ciuda faptului că „nu mai era nimic de desecretizat”. „Ce momente dificile pentru ‘prestatori’. Cum adică? S-au anulat alegerile fără motiv?”, ironizează Băsescu.
În finalul postării, Traian Băsescu avertizează asupra concentrării excesive a puterii în mâinile alianței PSD-PNL. „Românii trebuie să hotărască dacă le dau şi preşedintele. Eu cred că este prea multă putere concentrată la o alianţă care s-a dovedit discreţionară.”
Postarea, încheiată cu o notă acidă la adresa lui Călin Georgescu – „pentru mine Călin Georgescu este un şarlatan” – pare a fi începutul unei serii de intervenții publice, Băsescu promițând un „episod următor” despre alegerile prezidențiale din 2009.