Rusia speră că, sub noua conducere a Ungariei, relaţiile extrem de pragmatice dintre cele două ţări vor continua, a declarat luni purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, citat de TASS.
„Ne aşteptăm să continuăm contactele noastre extrem de pragmatice cu noua conducere a Ungariei”, a spus reprezentantul Kremlinului, citat de TASS.
Rusia respectă alegerea făcută de poporul maghiar, a declarat Dmitri Peskov, referindu-se la rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria, unde Viktor Orban, care întreţinea relaţii cordiale cu liderul rus, a pierdut categoric puterea, după 16 ani.
„Probabil va trebui să avem răbdare şi să vedem ce se va întâmpla după ce vom afla ce măsuri va lua noua conducere maghiară”, a declarat Peskov.
„Am auzit declaraţii privind disponibilitatea de a purta un dialog. Desigur, acest lucru va fi benefic atât pentru Moscova, cât şi pentru Budapesta”, a comentat Peskov.
Pe de altă parte, Kremlinul susţine că alegerile din Ungaria nu vor influenţa evoluţia conflictului din Ucraina. „Nu cred că acest lucru are vreo legătură cu viitorul conflictului ruso-ucrainean. Probabil că este vorba de procese diferite, aşa că nu văd nicio legătură aici”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Peskov a adăugat că decizia UE de a aloca 90 de miliarde de euro pentru Ucraina va fi luată în primul rând de Bruxelles.
Finanţarea de 90 de miliarde de euro a Kievului pentru anii 2026 şi 2027 a fost îngheţată din cauza poziţiei prim-ministrului ungar Viktor Orbán.



