Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat entuziasmată victoria categorică obţinută în Ungaria de partidul Tisza al lui Peter Magyar, considerat un proeuropean, spunând că „inima Europei bate mai puternic în Ungaria în această seară”.
„Ungaria a ales Europa. Europa a ales întotdeauna Ungaria”, scrie şefa Comisiei Europene pe X, după ani de confruntări cu iliberalul Viktor Orban.
„O ţară îşi reia drumul spre Europa. Uniunea devine mai puternică”, spune Ursula von der Leyen, într-o postare în care repetă anumite fraze, ca un fel de referen.
„Împreună suntem mai puternici. O ţară se întoarce pe drumul său european. Uniunea devine mai puternică”, scrie preşedinta Comisiei Europene, după ce partidul Tisza al lui Peter Magyar a obţinut în Ungaria o victorie categorică, reuşind să-l îndepărteze de la putere pe Viktor Orban după 16 ani de guvernare.




