Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 11 februarie, a decis, prin vot secret, alegerea a patru membri titulari şi membri de onoare.
Membri titulari: Ştefan Afloroaei – Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, şi Adrian Iorgulescu – Secţia de arte, arhitectură şi audiovizual.
Membri de onoare din străinătate: – Doru Cătălin Morariu (Marea Britanie) – Secţia de ştiinţe geonomice, şi Dragoş Aurelian Axinte (Marea Britanie) – Secţia de ştiinţe tehnice.
Conform Statutului Academiei Române titlul de academician poate fi folosit numai de membrii titulari ai Academiei.

