ALEGERI LOCALE PARŢIALE – PNL câştigă alegerile în comuna Cârţa, judeţul Sibiu / Raluca Turcan: Comunitatea a ales cu inimile deschise încrederea, respectul şi puterea faptelor

Candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Cârţa, judeţul Sibiu, Eduard Andrei Maniţiu, a câştigat alegerile, arată datele centralizate din secţiile de votare.

Potrivit datelor transmise în timp real, candidatul PNL, Eduard Andrei Maniţiu, a câştigat alegerile la Cârţa, judeţul Sibiu, una dintre cele 11 comune unde au avut loc alegeri duminică.

Maniţiu a obţinut 66,19% dintre voturile exprimate, fiind urmat de candidatul PSD.

Prezenţa la vot în comună a fost de 62,55%.

Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a transmis un mesaj pe Facebook: ”Felicitări, Eduard Andrei Maniţiu, pentru victoria ta la Primăria comunei Cârţa! Astăzi, comunitatea an ales cu inimile deschise încrederea, respectul şi puterea faptelor. Este un moment care ne onorează şi ne responsabilizează Continuăm cu energie, claritate şi rezultate”.

Ea a mulţumit oamenilor din Cârţa, ”pentru determinare, pentru curajul de a decide şi pentru sprijinul care a făcut posibil acest nou început”.

Până acum, rezultatele centralizate la alegerile de duminică arată că PSD a câştigat în comune din judeţele Bihor, Caraş-Severin şi Dolj.

Duminică s-au organizazt alegeri pentru primarul general al Capitalei, dar şi pentru primarii dintr-un oraş şi 11 comune.

 

 

ALEGERI LOCALE PARŢIALE – PNL câştigă alegerile în comuna Cârţa, judeţul Sibiu / Raluca Turcan: Comunitatea a ales cu inimile deschise încrederea, respectul şi puterea faptelor

ALEGERI LOCALE PARŢIALE – Diferenţa dintre Ciprian Ciucu şi următorul clasat creşte, după centralizarea a aproape 80% dintre procesele verbale