Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică, la ieşire de la secţia de votare, că a mers la vot ”îngrijorat”. El a arătat că ”România nu e într-o situaţie grozavă”, că datoria excesivă rămâne, iar măsurile care trebuie luate sunt dure. ”Suntem într-o dezbatere publică extrem de toxică şi care dezbină românii în momente în care ar trebui să fim solidari”, a adăugat Băsescu.
Traian Băsescu s-a declarat ”îngrijorat”, duminică, la ieşirea de la secţia de votare, unde a mers împreună cu soţia sa, Maria.
”România nu e într-o situaţie grozavă. Sigur, nu alegerile acestea vor rezolva lucrurile, dar indiferent care va fi rezultatul alegerilor, datoria excesivă rămâne, măsurile care trebuiesc luate în continuare sunt dure şi nepopulare pentru populaţie. Nu mai vorbim că avem şi o propagandă formidabilă, nu tragem la răspundere public pe cei care au făcut datoria, ci pe cei care încearcă s-o rezolve, să rezolve lucrurile. La fel şi cu alegerile, nu ne interesează cine a decis anularea alegerilor, ci ne interesează următorul preşedinte care parcă ar fi responsabil pentru anularea alegerilor. Deci suntem într-o dezbatere publică extrem de toxică şi care dezbină românii în momente în care ar trebui să fim solidari. Uitaţi-vă la Statele Unite, că mai au puţin şi declară cel mai bun aliat al lor Rusia, uitaţi-vă că România nu reuşeşte să reintre pe un făgaş de politică externă care să ne dea certitudini, deci…. am venit la vot îngrijorat”, a declarat fostul şef al statului.
Referitor la eventuala influenţă a rezultatului alegerilor de duminică asupra negocierilor politice din România, Băsescu a afirmat: ”În momentul de faţă, tot ce se întâmplă în România influenţează negocierile, din păcate”.
”Pentru că oamenii politici au ajuns la un stadiu la care nu mai pun interesele României pe primul plan, ci interesele de partid”, a adăugat fostul preşedinte.


