ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Peste 900 de alegători în străinătate, în primele 12 ore de la deschiderea secţiilor / O persoană a votat în Federaţia Rusă şi 4 în Ucraina / PREZENŢA în timp real

Peste 900 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 12 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. O persoană a votat la secţia deschisă în Federaţia Rusă şi patru în Ucraina, dintre care una prin corespondenţă.

Până sâmbătă, la ora 08.00, au votat la secţiile deschise în străinătate 903 persoane, totalul românilor din diaspora care a votat până acum fiind de 5.246. Înaintea începerii procesului de votare la secţiile deschise în afara ţării, 4.343 persoane au votat prin corespondenţă.

Potrivit site-ului AEP care prezintă prezenţa la vot în tip real, au votat 19 persoane în Noua Zeelandă, secţia din Auckland fiind prima care s-a deschis, vineri seară, la ora 20.00, ora României.

Au mai votat 200 de persoane în Australia, dintre care 4 persoane prin corespondenţă. 24 de persoane au votat în China, 13 în Malaezia, 11 în Thailanda – 10 la secţia de votare şi 1 prin corespondenţă, 17 în Coreea, 45 în Japonia (42 la secţie şi 3 prin corespondenţă).

O persoană a votat la secţia de votare din Federaţia Rusă, una în Kazahstan şi una în Uzbekistan. În total, 4 persoane au votat în Ucraina, dintre care trei la secţieile de votare şi 1 prin corespondenţă.

Potrivit MAE, pot vota la alegerile pentru Parlamentul României cetăţenii români care fac dovada domiciliului în străinătate cu paşaportul simplu electronic pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate (CRDS) aflat în termen de valabilitate, sau a reşedinţei în străinătate, prin prezentarea unui document care o atestă.

”Documentul care atestă reşedinţa în străinătate trebuie însoţit de un document de identitate, aflat în termen de valabilitate, emis de autorităţile române. Posesorii de CRDS nu mai trebuie să prezinte un alt document pentru a putea vota la secţiile de peste hotare”, a transmis MAE.

Instituţia precizează şi A documentelor care atestă reşedinţa în străinătate, în funcţie de fiecare stat în parte.

”Turiştii, cetăţeni români  cu domiciliul în România, care se află în străinătate în ziua votării,  NU POT VOTA la Alegerile parlamentare din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024, conform Legii nr. 208/2025. Turiştii, cetăţeni români  cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate  care se află în străinătate în ziua votării  POT VOTA la Alegerile parlamentare din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 la orice secţie de votare de peste hotare, dacă deţin paşaport simplu CRDS valabil sau un act de identitate românesc valabil, însoţit, în mod obligatoriu, de un document care să dovedească reşedinţa în străinătate”, a transmis MAE.

Procesul de vot în ţară se va derula duminică.

 

 

Scandal pe o stradă din Gherla – Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut, alte opt persoane fiind amendate / Un bărbat a ajuns la spital

EMA recomandă măsuri referitoare la minimizarea riscului de leziuni hepatice legate de un medicament pentru menopauză