În Slovenia au loc duminică alegeri parlamentare; urnele s-au deschis la ora locală 7 (06.00 GMT), informează agențiile internaționale de presă.
Sondajele de opinie indică o cursă electorală foarte strânsă între formațiunea liberală Mișcarea pentru Libertate (GS) a premierului Robert Golob, aflat la putere din 2022 în fruntea unei coaliții cu social-democrații și cu Stânga, respectiv Partidul Democratic Sloven (SDS) condus de fostul prim-ministru Janez Jansa.
SDS a fost multă vreme preferat de electorat, dar GS a revenit practic la egalitate cu opoziția după măsuri populare cum ar fi creșterea pensiilor.
Contextul internațional are de asemenea o influență: războiul din Orientul Mijlociu ar fi oferit ‘un spațiu larg de critică’ pentru partidele de stânga, dar Jansa (67 de ani), fiind în relații bune cu președintele american Donald Trump, a fost nevoit să se abțină, a apreciat jurnalistul sloven Ali Zerdin, cu care a discutat AFP.
Guvernul pro-european condus de Golob (57 de ani) a fost printre puținele din UE care a numit războiul dus de Israel în Gaza ‘genocid’.
Revenirea la putere a lui Jansa, care a mai condus guvernul de la Ljubljana în 2004-2008, 2012-2013 și 2020-2022, ar putea aduce Slovenia în grupul țărilor eurosceptice, alături de Ungaria și Slovacia.


