Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat duminică, după ce a votat,că a votat pentru o Românie unită, puternică şi demnă şi a apreciat prezenţa mare la vot, care va da legitimitate alegerilor şi forţă morală noului preşedinte. Antonescu a venit împreună cu soţia sa, Adina Vălean, şi cu fiica sa, ambele dând declaraţii. Antonescu a dialogat în limba engleză cu jurnaliştii străini.
”Este o zi foarte importantă. Mă bucur că după primele indicii avem atât în diaspora, cât şi pe teritoriul ţării, o prezenţă masivă, poate o prezenţă record. Acesta este un lucru extraordinar de important pentru legitimitatea acestor alegeri, pentru forţa morală a viitorului preşedinte. Mă bucură că românii ies la vot, sper să o facă pe tot parcursul zilei. Am votat pentru o României unită, pentru o României puternică, pentru o României demnă”, a spus el.
Antonescu a precizat că a fost o campanie electorală lungă.
”Orice campanie e grea, orice campanie prezidenţială este foarte grea. A fost mai ales o campanie lungă, nu mă refer strict la cele 30 de zile calendaristice, ci la toată istoria şi toată încărcătura psihologică a acestei campanii”, a afirmat Crin Antonescu.
El a răspuns şi în limba engleză la întrebările jurnaliştilor străini care au fost prezenţi la secţia de votare.
Adina Vălean a declarat că speră ca România să aibă o reprezentare puternică în exterior.
”Mă bucur să privim către înainte, sper să existe o forţă în spatele României în viitor care să ne permită să ne ridicăm şi noi ca alte ţări membre UE, să avem o reprezentare puternică în exterior aşa cum am văzut toată cariera mea politică externă, cu încredere şi Dumnezeu să ne ajute”, a afirmat Adina Vălean.
Antonescu a vorbit în limba engleză pentru jurnaliştii străini despre faptul că România este divizată.
”Este divizată. Anularea alegerilor a fost o traumă socială, dar este treaba viitorului preşedinte să îi unească pe români”, a subliniat Antonescu.
De asemenea, fiica sa, Irina, a afirmat că a votat pentru tineri , iar dacă tatăl ei va câştiga alegerile, atunci ea se va întoarce în ţară.