ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Mircea Fechet: E sărbătoare pentru democraţia din România: avem un preşedinte proeuropean / Nicuşor Dan are o misiune complicată, care începe cu reconstrucţia punţilor de dialog şi de încredere între români

Ministrul Mediului, Mircea Fechet (PNL) afirmă, în noaptea de duminicăm spre luni, că este mândru de România şi de românii care au ales drumul proeuropean prin alegerea lui Nicuşor Dan în funcţia de preşedinte. Noul şef de stat va avea o misiune dificilă, ”care începe cu reconstrucţia punţilor de dialog şi de încredere între români”.

”E sărbătoare pentru democraţia din România: avem un preşedinte proeuropean, Nicuşor Dan, căruia i-am dat astăzi, atât de mulţi, încrederea noastră într-un viitor cu direcţie clară, europeană. E o victorie a românilor care nu şi-au pierdut credinţa că adevărul, decenţa şi bunul-simţ contează şi sunt mai puternice atunci când ne strângem în jurul lor, uniţi pentru o Românie cinstită”, a scris pe Facebook, Mircea Fechet, distribuind o fotografie cu Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan. 

Acesta a făcut referire la toţi cei care ”am primit rezultatele acestei zile cu emoţii mari, la fel ca în faţa unui examen important, în ţară sau peste graniţe”.

”E cea mai frumoasă dovadă că iubim România, că le vrem binele semenilor noştri, în ciuda dezbinării şi a diferenţelor de opinie, şi că putem lua decizii pragmatice pentru viitorul nostru democratic. Ca liberal, mă bucur că Partidul Naţional Liberal a fost de partea bună, dreaptă, a istoriei. Mergem mai departe împreună pe drumul european, dar şi pe cel al reformelor reale şi al unei administraţii transparente şi eficiente”, a mai transmis ministrul Mediului.

Acesta consideră că ”votul de azi trebuie să facă trecerea către schimbarea reală, de substanţă, pe care o aşteaptă nu doar cei peste 11,6 milioane de români care au înţeles cât de important este să participe la scrutin, ci şi cei care au ales să rămână tăcuţi”.

”Nicuşor Dan are o misiune complicată, care începe cu reconstrucţia punţilor de dialog şi de încredere între români, fie că sunt acasă sau în diaspora. Apoi, urmează reconstrucţia relaţiei stat – cetăţean, pentru că fiecare vot de azi înseamnă o speranţă a celor care cred într-o Românie care nu se mai împiedică de corupţie şi incompetenţă.

Urmează o etapă în care avem nevoie să ne păstrăm luciditatea şi să ne facem fiecare, în dreptul lui, partea de efort pentru a-l sprijini pe Nicuşor Dan să fie nu doar preşedintele care a învins cea mai mare ameninţare a timpurilor noastre – pericolul extremist, ci şi cel alături de care românii ridică fruntea sus. În Europa şi în lume”, a mai transmis Fechet.

 

 

Scandal între membri ai unei familii, cu focuri de armă, în curtea Spitalului Judeţean Buzău: trei bărbaţi, duşi la audieri

UPDATE – Macron l-a sunat pe Nicuşor Dan: „În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democraţia, statul de drept şi Uniunea Europeană” / Alte reacţii internaţionale / Ce spune Nicuşor Dan