ALEGERI PREZIDENŢIALE ŞI REFERENDUM ÎN MOLDOVA. Vicepremier, despre eforturile Rusiei de sabotare: „Suntem un teren de testare pentru noi metode şi tot ceea ce va funcţiona în Moldova va fi folosit şi în alte ţări”

Negociatorul-şef al Moldovei în discuţiile pentru aderarea la Uniunea Europeană, vicepremierul Cristina Gherasimov, avertizează într-un interviu pentru Bloomberg că Rusia, care a investit resurse în eforturile de sabotare a alegerilor prezidenţiale şi a referendumului pro-UE de duminică, ar putea exporta aceste tactici şi în alte părţi, dacă ele vor avea succes.

„Un lucru trebuie să fie clar pentru partenerii noştri: suntem un teren de testare pentru noi metode – şi tot ceea ce va funcţiona în Moldova va fi folosit şi în alte ţări”, a declarat Gherasimov, potrivit căreia Rusia a pompat 100 de milioane de euro într-un efort de a zădărnici alegerile cruciale de duminică prin dezinformare şi destabilizare, precum şi prin plăţi directe către alegători.

Chiar dacă sondajele arată că majoritatea moldovenilor susţin aderarea la UE, autorităţile au avertizat cu privire la încercările fără precedent ale Kremlinului de a submina instituţiile democratice, inclusiv prin violenţă cu arme, explozibili şi drone. Autorităţile au anunţat, de asemenea, la începutul lunii octombrie, că au fost efectuate plăţi către aproximativ 130.000 de persoane, ceea ce reprezintă 5% din populaţia Moldovei, pentru a boicota alegerile sau pentru a vota pentru grupurile susţinute de Kremlin în cursa prezidenţială.

Gherasimov a explicat că prioritatea Rusiei este de a împiedica Moldova să devină un stat membru al UE şi de aceea, răspândeşte narativul că o întoarcere spre Bruxelles este echivalentă cu alegerea războiului. Invazia Ucrainei este proiectată pentru a insufla teamă, în speranţa că molovenii vor respinge aderarea în cadrul referendumului. Moscova consideră că un guvern pro-Kremlin în Moldova îi oferă o pârghie mai puternică în conflictul împotriva Ucrainei, în special din cauza prezenţei trupelor ruse în regiunea separatistă Transnistria, potrivit vicepremierului. „Miza în Moldova este destul de mare pentru Rusia – ei doresc să menţină Moldova într-o zonă gri”, a declarat Gherasimov.

Obiectivul Moldovei este de a adera la blocul celor 27 de membri până în 2030. Ţara se bazează pe sprijinul occidental pentru a lupta împotriva ingerinţelor ruseşti, inclusiv prin intermediul unui nou centru de comunicaţii strategice destinat combaterii dezinformării.

Gherasimov consideră ambiţios obiectivul de a adera la blocul european la sfârşitul deceniului. Principalele provocări vor fi redresarea economiei – care are potenţialul de a se dubla în următorii 10 ani – şi înlăturarea corupţiei din sistemul de justiţie, potrivit vicepremierului.

„Suntem într-un război intern cu propriii noştri judecători şi procurori care au beneficiat timp de decenii de un sistem foarte corupt şi închis şi care încetineşte reforma”, a declarat Gherasimov. „Dar suntem hotărâţi să continuăm”, dă ea asigurări.

Aceste eforturi au suferit din cauza lipsei de resurse . Principalul oficial anticorupţie al ţării, Veronica Dragalin, a declarat pentru Bloomberg că eforturile de verificare a angajaţilor au provocat un val de demisii, lăsând biroul ei cu mult sub numărul de procurori necesari pentru a-şi îndeplini sarcinile.

Coreea de Sud dezvăluie tot! Imagini și informații secrete despre trupele și armele nord-coreene trimise în Rusia

SUA investighează software-ul Tesla pentru conducere autonomă completă disponibil pe 2,4 milioane de maşini, după un accident mortal