La fusillade de ce matin à la station Clémenceau à Anderlecht (source : alleenbelgie Instagram) https://t.co/3AROIPqVOH pic.twitter.com/V8I1WXXN2a
— Enver WDM ???????? (@EnverMegot) February 5, 2025
Societatea de Transport Public din Bruxelles (STIB) a anunțat că liniile de metrou 2 și 6 au fost oprite între stațiile Trône (în apropierea Parlamentului European) și Gare de l’Ouest din Anderlecht. De asemenea, circulația tramvaielor 4 și 10 a fost suspendată între Gare du Nord și Churchill, iar liniile 51 și 81 au fost întrerupte între Porte d’Anderlecht și Gare du Midi, situată la vest de centrul orașului, informează The Journal.
În plus, stațiile de metrou Bruxelles Midi, Clemenceau și Delacroix au fost complet închise la ordinul poliției, conform STIB.
Se crede că suspecții ar fi scăpat prin tunelurile de metrou
Forțele de ordine au sugerat că suspecții ar fi putut să se adăpostească în tunelurile de metrou. „Au fost schimburi de focuri. Imaginile de pe camerele de supraveghere arată că suspecții au fugit în direcția stației de metrou Clemenceau”, a declarat Sarah Frederickx, purtătoarea de cuvânt a poliției Bruxelles-Sud, potrivit sursei citate.
Incidentul ar fi avut loc în jurul orei 06:15, în fața stației Clemenceau, iar arma utilizată ar fi un Kalașnikov. Deși focurile de armă au stârnit panică, nu s-au înregistrat victime.