Ecuadorul se află în „stare de alertă maximă” din cauza unui presupus complot de asasinat împotriva preşedintelui recent reales Daniel Noboa, au anunţat sâmbătă autorităţile din această ţară latino-americană, relatează AFP.
Daniel Noboa a câştigat duminica trecută alegerile prezidenţiale într-un al doilea tur, însă rivala sa de stânga, Luisa Gonzalez, l-a acuzat de comiterea „celei mai grosolane fraude electorale”.
Săptămâna aceasta a fost postat pe reţelele sociale un raport divulgat de serviciile militare de informaţii care susţine că asasinii care intră în Ecuador din Mexic şi din alte ţări plănuiesc să comită „atacuri teroriste” împotriva şefului statului.
„Condamnăm ferm şi respingem orice intenţie de a atenta la viaţa preşedintelui Republicii, a autorităţilor statului sau a funcţionarilor publici”, a declarat sâmbătă guvernul ecuadorian într-o declaraţie.
Ecuadorul „se află în stare de alertă maximă”, a anunţat guvernul în declaraţia sa, punând presupusa tentativă de asasinare a preşedintelui pe seama „organizaţiilor criminale asociate entităţilor politice care au pierdut alegerile”. Comunicatul nu a oferit detalii suplimentare.
Moştenitor al unui magnat al bananelor, Daniel Noboa reprezintă elita politică ecuadorienă cu educaţie în domeniul afacerilor şi cu o linie dură în materie de securitate, cu militari pe străzi şi în închisori.
Mexicul a rupt relaţiile cu Ecuadorul în urmă cu un an, după ce forţele de securitate ecuadoriene au luat cu asalt ambasada mexicană din Quito pentru a aresta un fost vicepreşedinte care primise azil.
Preşedinta mexicană de stânga Claudia Sheinbaum şi-a exprimat sprijinul pentru Luisa Gonzalez, care a declarat că va solicita renumărarea voturilor din turul al doilea, câştigat de Daniel Noboa cu 55,6% din voturi.
Consiliul electoral ecuadorian şi observatorii internaţionali au exclus orice fraudă în acest scrutin.