Alertă medicală în Europa: Franţa detectează primul caz de nouă variantă a virusului mpox

Franţa a depistat primul caz de nou virus mpox, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii, la câteva săptămâni după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a menţinut nivelul maxim de alertă în contextul epidemiei. Un caz al variantei cladei 1b a fost confirmat în vestul regiunii Bretania şi „măsurile de supraveghere recomandate au fost puse în aplicare”, a precizat ministerul într-o declaraţie.

Mpox, cunoscută anterior sub numele de monkeypox şi înrudită cu variola, este cauzată de un virus transmis la om de animalele infectate, dar poate fi transmisă şi de la om la om prin contact fizic apropiat.

Aceasta provoacă febră, dureri musculare şi leziuni cutanate mari, asemănătoare unor furuncule, şi poate fi mortală.

OMS a declarat stare de urgenţă cu privire la acest virus în luna august şi a reînnoit-o la 22 noiembrie în urma unui focar în Republica Democratică Congo (RDC). Ministerul francez al Sănătăţii a precizat că este vorba despre „o persoană care nu a călătorit în Africa Centrală, regiune în care circulă de mai multe luni mai multe variante de clade ale virusului”.

Clasa 1b şi alte tulpini mpox au fost raportate în 80 de ţări – dintre care 19 în Africa – până acum în acest an, a declarat anterior OMS. Agenţia a avertizat naţiunile europene să fie pregătite pentru o „acţiune rapidă” de limitare a celei mai recente variante.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Nicușor Dan curtează USR în contextul prezidențialelor: ‘Voi respecta decizia partidului, oricare va fi ea’

Cabluri submarine între Finlanda și Estonia, reparate după un presupus sabotaj rusesc